Viaţa alertă pe care majoritatea făgărăşenilor o trăiesc , unde stresul merge mână în mână cu supărările şi stările de anxietate se poate schimba. La aproximativ 20 de kilometri de Făgăraş există un loc unde parcă timpul s-a oprit acum un secol. Un paradis al florilor şi o adevărată hidroterapie. Este vorba de Moara din satul Ohaba. Reporterii Televiziunii Făgăraş au poposit astăzi în Ohaba, unde au dorit să vadă în ce stadiu se mai află celebra Moară cu Noroc. Încă din prismă casei ne-au întâmpinat soţii Popa, care de îndată şi-au lăsat treburile prin curte pentru a ne introduce în istoria acestui celebru obiectiv turistic.
Chiar dacă este încă funcţională, acum este mai mult o atracţie turistică, deoarece puţini săteni nu mai vin să facă făină.
Moara din Ohaba arată exact ca acum mai bine de un secol, iar piesele sunt cele originale. Proprietarii au preferat să o păstreze la fel cum a fost în 1873 şi să nu îi ştirbească famecul cu piese moderne.
Moara funcţionează doar cu apă, care pune în mişcare întreg mecanismul. Are curele şi role din lemn masiv şi două pietre: una fixă şi una mobilă. Cea mobilă învârteşte şi zdrobeşte boabele. Pietrele din rocă de cremene au fost aduse tocmai din Franţa, de la Lyon, în 1873. Fiecare piatră cântăreşte o tonă, iar modul în care au fost transportate până la Ohaba rămâne un mister. Reparaţia lor necesită multă pricepere şi se face cu nişte ciocane speciale care menţin striaţiile pentru o măcinare perfectă. Orice lovitură greşită le poate distruge şi moara ar fi compromisă.
Chiar dacă datează din secolul al XIX-lea, moara a fost construită extrem de inteligent. Are un separator special care macină diferit grâul din care se face făină neagră, faţă de cel din care se face făină albă, dar şi porumbul din care se face mălaiul. În funcţie de tipul grânelor aduse la moară, făina este scoasă în coveţi separate din lemn. Făina făcută la moara din Ohaba este una specială, deoarece măcinatul se face la rece.
Turiştii care vin să vadă moara familiei Popa au parte de un adevărat paradis. Curtea în care se află bijuteria Ţării Făgăraşului este plină de verdeaţă şi de flori, cu foişoare de lemn şi aer curat de munte..
Ademeniţi cu o gustoasă socată , am descoperit caietul în care turiştii au lăsat câte o impresie şi nu am ezitat să marcăm şi noi faptul că am vizitat unul dintre cele mai frumoase colţuri din Ţara Făgăraşului.