Românii vor avea o primă minivacanță de șase zile la începutul lunii mai, când va fi și Paștele Ortodox (în 5 mai). Pentru că Paștele va fi în aceeași săptămână cu 1 Mai, zi liberă prin lege, Guvernul a hotărât ca bugetarii să fie liberi și în 2 mai, astfel încât să se facă punte cu Paștele, în 5 mai. Prin urmare, prima minivacanță din acest an va fi la începutul lunii mai: 2 mai pică într-o zi de joi, între două sărbători legale: 1 mai – Ziua Muncii (miercuri) și 3 mai – Vinerea Mare (vineri). Duminică, 5 mai, este Paștele ortodox, iar luni, 6 mai este a doua zi de Paște. Asta înseamnă co bugetarii vor avea o minivacanță de 6 zile.
Zilele libere legale se aplică tuturor românilor, însă pentru angajații din sectorul bugetar Guvernul decide dacă acordă zile suplimentare libere pentru a face punte între o sărbătoare legală și un weekend.
Conform unei decizii adoptate de Guvern în decembrie 2023, în acest an bugetarii au 3 zile libere în plus față de restul angajaților din economie, care vor avea 17 zile libere în 2024. În nota de fundamentare se precizează că zilele de 2 mai, 16 august și 27 decembrie 2024 au fost stabilite ca zile libere, instituţiile publice și autoritățiile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 mai și 30 august în anul 2024, respectiv 31 ianuarie în 2025, potrivit planificărilor stabilite.
Care sunt zilele libere legale și cum pică în 2024: 1 ianuarie – Anul Nou (luni), 2 ianuarie – A doua zi după Anul Nou (marți), 6 ianuarie – Bobotează (sâmbătă), 7 ianuarie – Sfântul Ion (duminică), 24 ianuarie – Ziua Principatelor Române (Mica Unire) (miercuri), 1 mai – Ziua Muncii (miercuri), 3 mai – Vinerea Mare (vineri), 5 mai – Paștele ortodox (duminică), 6 mai – A doua zi de Paște ortodox (luni), 1 iunie – Ziua copilului (sâmbătă), 23 iunie – Rusaliile (duminică), 24 iunie – A doua zi de Rusalii (luni), 15 august – Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria) (joi), 30 noiembrie – Sfântul Andrei (sâmbătă), 1 decembrie – Ziua Marii Uniri (duminică), 25 decembrie – Crăciunul (miercuri), 26 decembrie – A doua zi de Crăciun (joi).
De-a lungul anului 2024, vor mai fi alte două minivacanțe:
În luna august: 16 august pică într-o zi de vineri, imediat după sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria) care este joi. Împreună cu weekendul rezultă o minivacanță de 4 zile.
În decembrie, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun: În condițiile în care Crăciunul (25 decembrie) și a doua zi de Crăciun (26 decembrie) pică miercurea și respectiv joia, Guvernul va decide ca și ziua de vineri, 27 decembrie să fie liberă pentru bugetari, rezultând altă minivacanță de 5 zile.
sursa:hotnews.ro