Miercuri începe procesul de vaccinare a copiilor cu vârste între 5 și 11 ani

0
143
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Marți, 25 ianuarie, 114.000 doze de vaccin de la compania Pfizer BioNTech vor ajunge în România. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană și vor sosi pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.
Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.
Astfel, procesul de vaccinare a copiilor cu vârste între 5 și 11 ani va începe la data de 26 ianuarie, iar dozele vor fi distribuite după cum urmează:
– Centrul Național de Stocare București: 42.000 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Brașov: 12.000 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Constanța: 12.000 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Cluj: 12.000 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Craiova: 12.000 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Iași: 12.000 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 12.000 doze.
Reamintim că programarea se va efectua doar în centrele de vaccinare regăsite în platformă, prin intermediul conturilor părinților sau ale reprezentanților legali. La acest moment, în platforma de programare sunt configurate 220 cabinete de vaccinare pediatrice la nivel național. Harta centrelor de vaccinare este disponibilă aici: AICI
Vaccinarea se poate realiza și fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice, pe tot parcursul programului de lucru.
Schema de vaccinare a copiilor cu vaccinul Comirnaty  este de 10 micrograme/doză (10 µg), la interval de 21 de zile; administrarea fiecărei doze se efectuează intramuscular, similar celorlalte grupe de vârstă eligibile.
Începând cu data de 13 ianuarie, cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale, platforma electronică a permis programarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani, iar la data de 24 ianuarie – ora 08.00, au fost înregistrate 3.355 astfel de solicitări.
sursa:https://vaccinare-covid.gov.ro/prima-transa-de-vaccinuri-pediatrice-soseste-in-tara/

LĂSAȚI UN MESAJ