Meteorologii estimează temperaturi peste valorile anuale în luna februarie

0
113
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Meteorologii au publicat estimările pentru patru săptămâni. Se pare că luna februarie va avea temperaturi peste valorile acestei perioade a anului, dar și puține precipitații.
În săptămâna 31.01.2022 – 07.02.2022, valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice și estice, dar și ușor mai coborâte în zonele montane, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile extracarpatice, dar mai ales în cele sud-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, cu posibilitatea unui excedent local în nord-vest.
Pentru săptămâna 07.02.2022 – 14.02.2022, meteorologii estimează că temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în sud-vestul extrem. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în zonele montane și centrale, dar și deficitare în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
În săptămâna 14.02.2022 – 21.02.2022 temperatura medie a aerului se va situa în jurul celei specifice pentru acest interval, posibil ușor mai coborâtă la munte, dar și ușor mai ridicată în sud-vest. Regimul pluviometric va avea o tendință deficitară în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în jumătatea sudică a teritoriului.
În ultima săptămâna din lună, respectiv, 21.02.2022 – 28.02.2022, mediile valorilor termice se vor situa ușor sub cele specifice pentru această săptămână în regiunile intracarpatice și la munte, precum și în sud-estul extrem al țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice.
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2002-2021. Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.
sursa:meteoromania.ro

LĂSAȚI UN MESAJ