
Peste 150 de medicamente noi ar putea fi incluse pe lista de medicamente compensate şi gratuite, Ministerul Sănătăţii analizând această posibilitate. Astfel, lista va fi actualizată după cinci ani în care nu a suferit nicio modificare. Măsura vine în contextul în care câteva zeci de medicamente aflate pe lista de compensare şi incluse în programele naţionale de sănătate, nu se mai găsesc de luni bune. Ministerul Sănătăţii a adus, prin compania naţională Unifarm numai două din cele douăzeci şi şapte de medicamente. Procedurile merg însă greu. Pe de altă parte, piaţa medicamentelor din România se confruntă cu o altă ameninţare, comerţul paralel crescând cu aproape 40 de procente, faţă de anul trecut. Distribuitorii au exportat medicamente, cumpărate la preţuri mici din România, către Germania şi Marea Britanie, în valoare de peste şapte sute de milioane de euro.