Medalii de aur pentru bucătarii făgărăşeni

2
247
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Totul a început de la emisiunile lui Jamie Oliver, celebrul bucătar englez. De atunci a început şi nebunia românilor de a se specializa în arta culinară. Unul dintre cei pentru care mâncarea înseamnă o operă de artă transpusă într-o simfonie de culori şi arome este şi făgărăşeanul Adrian Neag. Acesta, împreună cu alţi trei membri ai echipei Marvic, a reuşit să obţină 7 medalii de aur din tot atâtea posibile la primul Campionat Internaţional de Gătit în Aer Liber, ce a avut loc zilele trecute la Arad.


Singurul campionat de gătit recunoscut internaţional
„Acest campionat de gătit în aer liber este organizat de către Asociaţia Culturală Est European Alternative, din Bucureşti şi este recunoscut ca fiind singurul campionat internaţional găzduit de România pe plan mondial. Are patru etape, sau cinci, în funcţie de mobilizarea organizatorilor, respectiv Iaşi, în primăvară, Arad, acum vara, Cluj-în toamnă. Urmează Bucureşti şi Timişoara“, explică Adrian Neag.

Şapte medalii de aur din tot atâtea posibile! Este o performanţă de răsunet a echipei de bucătari Marvic, ce a reprezentant zona noastră la Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber organizat la Arad. Adrian Neag, Sorin Creţu, Elena Graură şi Ciprian Tătaru, căpitanul echipei, au reuşit să impresioneze exigentul juriul format din 16 bucătari, experţi internaţionali. „Am participat, sâmbătă şi duminică, la o etapă de campionat internaţional de gătit în aer liber. Concursul a fost şi pentru amatori şi pentru profesionişti, noi am participat doar la amatori, de această dată, fiind doar …ingineri şi muzicieni în echipa noastră. Aici am reuşit cel mai frumos scor reuşit vreodată la un asemenea concurs de amatori, dacă pot spune aşa, adică am participat la şapte secţiuni şi am obţinut şapte medalii de aur“, spune Adrian Neag.


Gătit la 40 de grade Celsius!
Concursul s-a desfăşurat pe parcursul a două zile caniculare, două zile în care concurenţii din cele 16 ţări participante au trebuit să dea tot ce au avut mai bun din ei, să pună în practică unele reţete originale sau să dovedească creativitate în gătirea unor mâncăruri cunoscute pentru a fi pe placul juriului. Cu toate că emoţii au fost, iar cele 40 de grade Celsius de afară au cam îngreunat munca făgărăşenilor, aceştia s-au descurcat de minune şi au preparat mâncăruri delicioase. „Pentru sâmbătă am pregătit trei antreuri : foie gras muse, un fel pe bază de caracatiţă şi pe bază de somon, un desert cu gorgonzola, miere, ciocolată amăruie şi cireşe. Duminică am gătit efectiv în aer liber, împreună cu prietenii şi colegii mei din echipa Marvic, am gătit o supă cremă de praz, cu somon şi praz confiat, un muşchiuleţ de căprioară cu piure de cartofi dulci şi un sos de vin dulce cu coacăze roşii şi vanilie“, explică Adrian.

Juriul a rămas impresionat de talentul şi pasiunea făgărăşenilor, încât la finalul competiţiei cei patru din echipa Marvic s-au întors acasă cu 7 medalii de aur din 7 posibile, obţinute la secţiunea amatori. Şi nu doar bucătarii experţi au fost impresionaţi, ci şi noi, colectivul Televiziunii Făgăraş.


Demonstraţie pe viu pentru reporteri şi telespectatori
Zilele trecute Adrian Neag ne-a făcut o vizită şi ne-a delectat cu un desert asortat din fructe de sezon. „Am să pregătesc în această bucătărie improvizată la sediul Televiziunii Făgăraş un desert la care voi folosi un iaurt, nu foarte gras, fructe de sezon, adică pepene galben, pere, portocale, zmeură, coacăze roşii, mentă. Vom folosi şi zahăr brun şi ciocolată“, spune Neag.
După curăţarea prealabilă a fructelor, Adi s-a apucat de treabă. Nu a folosit doar fructe şi iaurt, ci a presărat, doar pentru noi, şi un baton de vanilie şi o bucată de ciocolată, să ne mai îndulcim aşa. Iar la final a ieşit ceva incredibil de răcoritor.


Pentru cine doreşte să afle toate secretele unui desert delicios şi răcoros în acelaşi timp, poate urmări integral emisiunea pe site-ul tvfagaras.ro. Ca orice om pasionat, Adrian Neag consideră că pentru a face o mâncare bună nu este suficient să pui toate ingredientele în cantităţile indicate în reţetă. Pentru ca o mâncare să fie apetisantă este nevoie ca atunci când o găteşti să pui şi mult suflet.
(Alina ROMAN)

2 COMENTARII

  1. Felicitari! Nu scriam daca nu aparea comentariul unui anonim. Cica bebe spiritualu’. Dupa ce va invata sa scrie, oricum nu va ajunge la nivelul lui Adi Neag, poate face si el ceva in viata sa se scrie si de el la gazeta! Oricum, inca odata, felicitari Adi Neag!

LĂSAȚI UN MESAJ