Mai puțini bani din visteria Făgărașului pentru Clubul Sportiv Municipal în 2021. Reprezentanții Primăriei Făgăraș au făcut calculele iar bugetul alocat clubului sportiv nu va mai fi la fel de generos anul viitor, ca în ultimi 5 ani. Este nevoie de bani pentru sistemul de sănătate și pentru aplicarea proiectelor europene, totul într-o anunțată criză financiară puternică, susțin edilii Făgărașului. În acest sens, conducerea clubului are o misiune grea și anume să reducă cheltuielile drastic.
Bugetul Clubului Sportiv Municipal se ridică la o valoare de aproape 3 milioane de lei. Primarul Făgărașului susține că a cerut conducerii clubului ca prioritate în buget să aibă copiii care se antrenează în cadrul clubului.
Decizia autorităților de a reduce bugetul de cheltuieli a stârnit reacții în mediul online. Lucian Cupu, consilier local din partea PNL Făgăraș a postat pe o rețea de socializare o scrisoare deschisă prin care își arată nemulțumirea de decizia edililor locali. El consideră că, trebuie să se găsească soluții ca suma de bani acordată clubului să rămână neschimbată.
„În calitate de consilier local mă voi bate ca echipa sa-si pastreze locul in Liga Nationala a Romaniei ! Asa cum s-a putut sustine echipa in ultimii 10 ani, tot asa trebuie sa reusim! Nu putem sa ne dam batuti , una e sa reducem bugetul ,sa gasim solutii si alta e sa abandonezi pur si simplu! In sport se PERFORMEAZA!
Cer public dlui primar sa renunte la ideea de a fringe aripile sportului din Fagaras si voi cere in cadrul Consiliului Local sa gasim solutii pentru pastrarea sprijinului echipei de handbal in Liga Nationala si a sportului Fagarasan !“
Făgărășenii au reacționat la scrisoarea deschisă a consilierului local Lucian Cupu. George Moldovan, a lansat o scrisoare deschisă către consilierul local Lucian Cupu.
Scrisoare deschisă a unui făgărășean, către un consilier municipal
Lucian Cupu, de când am revenit în Făgăraș am ținut asta pentru mine, însă acum o să spun public ce cred despre echipa de hanbal:
Tone de bani publici băgați în sportul de performanță sunt o eroare majoră de management administrativ. Majoră. Și nu doar în Făgăraș. Oriunde.
E mai benefic pentru societate ca sportul de performanță să aibă finațare privată, cel puțin în sporturile care-s și spectacol, deci atrag audiență.
Asta atrage după sine existența și evoluția cluburilor în care există viziune și eficiență managerială și căderea celor care-s găuri negre.
Banii publici cred tare că ar trebui să meargă la sportul de masă, adică la facilitarea și sprijinirea sportului practicat de populație, ceea ce ar reduce, implicit, cheltuielile din sănătate.
E cunoscut statistic că țările cu rate ridicate de PRACTICARE a sporturilor de către cetățeni au rate mai mici de îmbolnăvire. Și un nivel de fericire superior. În timp ce țările în care populația PRIVEȘTE sport la televizor sunt cele în care populația e mai bolnavă și mai ușor manipulabilă.
Banii publici cred că au mai mult sens când finanțează grupe de copii și juniori, și asta acolo unde ajută și la crearea unei culturi educaționale de calitate, unde antrenorii sunt lideri și educatori, nu zbiri.
Ce aduce echipa de handbal despre care vorbiți comunității?
Mândrie?
La ce ajută aceasta?
Am practicat handbalul înainte să plec din Făgăraș pentru 22 de ani iar la revenire am dorit să reiau contactul și am fost la două meciuri din liga națională. După care am ales să nu mai calc vreodată la așa ceva.
Meciurile de handbal, în Făgăraș, au luat locul fotbalului ca ocazii de a unii oamenii în URĂ.
Mândria aia despre care vorbești e o emoție de vibrație joasă, care prostește. Am văzut întreg publicul înjurând ca peluzele de fotbal, urlând isteric la arbitrii timp de o oră și văzând greșeli de arbitraj chiar unde nu erau (cine a practicat jocul ăsta le vede ușor).
Am văzut om de mare calitate dând caracterul la o parte și înjurând adversari și arbitrii. Om care nu s-ar încrunta la o muscă în viața de zi cu zi.
Ăsta e efectul mulțimii mînate de furie. Îi tâmpește temporar și pe cei faini la suflet. Chiar și pe termen lung, dacă nu se prind și nu se extrag din contextul ăla.
Meciurile alea de handbal pe care le vrei dumneata sunt ocazii de a vărsa în cor emoții negative, sunt evenimente la care un părinte conștient ar fi nociv să-și ducă copiii.
Iar sportul nu e despre așa ceva.
Sportul are sens pentru comunitate dacă e despre educare, dacă formează caractere.
Din păcate, în zilele noastre sporturile de echipă sunt folosite-n toată lumea pentru spălări de bani, pentru a ține mintea poporului ocupată cu emoții de vibrație joasă.
De-aia vezi la fotbal, mereu, aruncarea vinei pe adversar, arbitru, vreme, baba Vanga și altele, dar sub nici o formă asumarea responsabilității și identificarea lecțiilor dintr-un eșec, care pot aduce creștere.
Exact asta am regăsit la meciurile CSM Făgăraș: de la antrenor până la 99% din public, evitau să vadă ce se poate face mai bine la noi și huiduiau arbitrii și adversari.
Dacă dumneata dorești binele acestei comunități, cred că ar fi fain să te întrebi câte investiții în facilități sportive și context sportiv se pot face pentru copiii Făgărașului cu tonele de bani băgate în mândria aia deșartă a câtorva.
Revenind la handbal, câte grupe de copiii și juniori la handbal puteți finanța cu acei bani? Iar dintr-un centru de copiii și juniori performant, ce zici, ar putea ieși jucători de calitate, astfel încât să nu mai aduceți străini pe miliarde? Iar pe lângă acei jucători de calitate, câte sute de caractere s-ar mai putea forma, cu ajutorul banilor publici?
Dacă n-ar ieși jucători de calitate dintr-un centru de copii și juniori, atunci ar însemna că nu-i organizat și gestionat competent, deci cred că nu și-ar avea rostul. Deci pa.
Vă provoc pe voi, consilieri locali, primar și alți factori de decizie, să gîndiți INVESTIREA BANILOR PUBLICI în Făgăraș NU CONSUMÂNDu-i pe o hazna fără fund, cum se face la orice club de performanță din România, ci ca INVESTIȚII ÎN EDUCAȚIA ȘI SĂNĂTATEA FĂGĂRĂȘENILOR.
Te invit pe dumneata să lași apelurile la nume din trecut și să te gândești la prezentul și viitorul copiilor făgărășeni, care nu evoluează din mândria că avem echipă pe ultimele locuri în liga națională, când tatăl se-ntoarce suduind de la meci, ci evoluează făcând mișcare și fiind antrenați de profesori și antrenori de calitate, în baze sportive de calitate. Așa creștem adulți de calitate, care schimbă fața mohorâtă a orașului ăstuia, creștem nivelul de sănătate și calitatea mentală a acestei comunități. Din care, poate, copiii nu vor mai dori să plece.
Mândria cred că are sens când o ai pentru ceva în care ești implicat, în care ai avut o responsabilitate, pentru niște metri pe care i-ai alergat, pentru o minge pe care-ai aruncat-o la poartă, nu pentru că au cîștigat unii pentru care ai răgușit în tribună. Aia e doar tembelizare a cetățeanului, educare a acestuia să își asume succesele altora și să se simtă bine din acestea, nemaicăutând să evolueze el însuși.
Chiar, știm vreun caz de student care vrea să se-ntoarcă acasă, după facultate, pentru că-i mândru de CSM Făgăraș în Liga Zimbrilor?
Am practicat handbalul înainte să plec din Făgăraș pentru 22 de ani iar la revenire am dorit să reiau contactul și am fost la două meciuri din liga națională. După care am ales să nu mai calc vreodată la așa ceva.
Mândria aia despre care vorbești e o emoție de vibrație joasă, care prostește.
Dacă dumneata dorești binele acestei comunități, cred că ar fi fain să te întrebi câte investiții în facilități sportive și context sportiv se pot face pentru copiii Făgărașului cu tonele de bani băgate în mândria aia deșartă a câtorva.
Te invit pe dumneata să lași apelurile la nume din trecut și să te gândești la prezentul și viitorul copiilor făgărășeni, care nu evoluează din mândria că avem echipă pe ultimele locuri în liga națională, când tatăl se-ntoarce suduind de la meci, ci evoluează făcând mișcare și fiind antrenați de profesori și antrenori de calitate, în baze sportive de calitate. Așa creștem adulți de calitate, care schimbă fața mohorâtă a orașului ăstuia, creștem nivelul de sănătate și calitatea mentală a acestei comunități. Din care, poate, copiii nu vor mai dori să plece.
Mândria cred că are sens când o ai pentru ceva în care ești implicat, în care ai avut o responsabilitate, pentru niște metri pe care i-ai alergat, pentru o minge pe care-ai aruncat-o la poartă, nu pentru că au cîștigat unii pentru care ai răgușit în tribună. Aia e doar tembelizare a cetățeanului, educare a acestuia să își asume succesele altora și să se simtă bine din acestea, nemaicăutând să evolueze el însuși. Chiar, știm vreun caz de student care vrea să se-ntoarcă acasă, după facultate, pentru că-i mândru de CSM Făgăraș în Liga Zimbrilor?“
Următoarea ședință de plen a Consiliului Local este programată în această săptămână, pe 26 noiembrie unde cu siguranță acest subiect va fi dezbătut mai pe larg.