
Lucrările de asfaltare a străzii Prunului din Cartierul Galaţi ar fi trebuit să fie deja încheiate. Doar că, în momentul în care s-a făcut decopertarea drumului, lucrătorii au găsit trasee de canalizare vechi de care nici măcar reprezentanţii Apă-Canal Făgăraş nu ştiau. Se pare că unii locuitori ai zonei şi-au făcut o canalizare ilegală. Astfel că lucrările au fost oprite, iar canalizarea este înlocuită.
Proiectul „Drum spre Civilizaţie“ a fost realizat de către Partida Romilor Pro Europa, prin Fondul Român de Dezvoltare Socială. Pe lângă asfaltarea străzii, ce include şi realizarea de trotuare şi rigole pentru apa pluvială, proiectul include şi realizarea a două cursuri de calificare în meseriile de asfaltator şi peisagist floricultor. Valoarea totală a proiectului este de 190.000 de euro. Primăria Făgăraş a contribuit cu cotă-parte de finanţare la acest proiect. Lucrările se preconizează a fi finalizate într-o lună de zile.
(A.R.)
Buna ziua…Strada Prunului ca strada Prunului,dar drumul Fagaras-Sona pe cand va putea beneficia de o atat de necesara asfaltare??