
Ministerul Educației a finalizat selecția proiectelor ce urmează a fi finanțate în prima etapă a Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS). Au fost depuse 1.474 de cereri de finanțare, dintre care 1.431 au fost declarate eligibile. În urma evaluării de către experți externi a calității planurilor de acțiune propuse de unitățile de învățământ, 1.391 de proiecte au obținut cel puțin 6 puncte din 10, deci îndeplinesc condițiile pentru finanțare conform metodologiei. Pentru a veni cât mai rapid și mai eficient în sprijinul solicitărilor comunității școlare, deși inițial era prevăzută finanțarea a 750 de unități de învățământ în această primă fază, Ministerul Educației a decis să selecteze și să finanțeze toate proiectele care îndeplinesc condițiile de finanțare conform metodologiei. Astfel, toate cele 1.391 de unități de învățământ care au obținut minimum 6/10 puncte vor fi invitate să încheie contracte de finanțare în perioada următoare și vor avea la dispoziție trei ani pentru a atinge obiectivele propuse. Printre școlile care vor primi finanțare în acest program, se află mai multe școli sau licee din Țara Făgărașului.
Lista școlilor declarate admise o puteți găsi AICI