,,În sfârșit, acest proiect ținut la sertar ani de zile face primii pași către realizare: a fost lansată licitația pentru documentația tehnică a autostrăzii. Am scos de la sertar proiectul Autostrăzii Brașov – Făgăraș,, declară pe pagina de Facebook Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor.
Ministrul anunța revitalizarea acestui proiect într-o primă conferință de presă, pe 15 ianuarie. Cu o lungime de 48 de kilometri, sectorul – parte din Autostrada Transilvania – este scos la licitație pentru completarea studiului de fezabilitate și pentru elaborarea proiectului tehnic.
Licitația este una „pe model nou”, în care CNAIR primește la final întreaga documentație tehnică, iar la momentul la care va fi organizată licitația pentru construire, lucrările vor putea începe imediat, fără blocaje, cu toate exproprierile făcute și fără surprize în teren.
CNAIR a finalizat noul model de caiet de sarcini pentru licitații, iar autostrada Brașov – Făgăraș este prima care beneficiază de această reformă.
Printre avantajele noului caiet de sarcini se numără:
– termene realiste pentru realizarea activităților;
– corelarea obiectivelor naționale și europene cu cele locale prin implicarea autorităților locale ca stakeholderi în proiect;
– uniformizarea documentației tehnice, dar și a celei contractuale;
– plăți intermediare definite corect și corelate cu graficul de realizare a proiectului.
În aceeași postare pe pagina de Facebook, ministrul Drulă, declară că: ,, Studiul de fezabilitate pentru sectorul Sibiu- Făgăraș a fost finalizat. Mai rămâne doar emiterea acordului de mediu, preconizată la sfârșitul lui aprilie. Apoi lansăm licitația pentru construirea (proiectare + execuție) acestui tronson!,,
Acasă Economic-Social Licitația pentru proiectul tehnic al autostrăzii Brașov- Făgăraș a fost lansată miercuri...