Mai multe școli din județul Brașov au aplicat la un apel de proiecte cu finanțare din PNRR, cu titlul ”Granturi pentru unitățile de învățământ pilot”, finanțat prin Investiția 18 – Program de instruire și mentorat pentru manageri și inspectori școlari / Reforma 7 – Reforma guvernanței sistemului de învățământ preuniversitar și profesionalizarea managementului /Componenta 15 – Educație/Pilonul VI – Politici pentru noua generație din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Apelul de proiecte a venit în contextul conceptului de școală-pilot apărut ca o soluție la nevoia stringentă de a răspunde cerințelor de schimbare ale unei societăți și economii europene dinamice. Într-un mediu în care competențele actualizate și relevante sunt cheia dezvoltării socioeconomice și personale, aceste școli-pilot devin o sursă de inovație și adaptare.
Scopul proiectului, conform ghidului de finanțare este ”finanțarea pilotării unor intervenții educaționale inovative, a unor noi modele curriculare și de carieră didactică, a unor modele noi de management descentralizat, pentru a spori treptat, în mod sustenabil, autonomia unităților de învățământ preuniversitar la nivelul a 60 de unități de învățământ pilot eligibile.”
Cu un Grant de 12 milioane de lei, au fost finanțate 51 de proiecte, conform listei finale a proiectelor selectate în vederea finanțării. Între acestea sunt și trei unități de învățământ din județul Brașov, două din Țara Făgărașului: Liceul Teoretic „I.C. Drăguşanu” Victoria și Colegiul Naţional Radu Negru Făgăraş, cu proiectele ”Ecosisteme de management al învățării bazate pe inteligență artificială”, respectiv ”Program-pilot educațional inovativ în cadrul CN „Radu Negru”, Făgăraș: prin educație către viitor!”. Totodată mai sunt 46 de proiecte pe lista de rezervă, adică vor fi finanţate în limita bugetului disponibil.
Acasă Economic-Social Liceul Teoretic „I.C. Drăguşanu” Victoria și Colegiul Naţional Radu Negru Făgăraş, acceptate...