În ultima ședință a anului trecut, consilierii locali ai comunei Ucea, au aprobat modificarea taxei speciale de salubrizare. Taxa nu mai fusese actualizată din 31 ianuarie 2018 când, prin HCL nr 9/31.01.2018, se stabilea valoarea taxei de 15 lei pentru persoane fizice și tariful pentru persoane juridice cu sediul/punctul de lucru pe raza comunei Ucea de 130 de lei. În Regulamentul privind instituirea și administrarea taxeispeciale de salubrizare, la Art 7 alin. 5, mai era prevăzut că: ”Pentru imobilele nelocuite sau locuite temporar, dar nu mai mult de 3 luni (case de vacanță, etc.)…taxa de salubrizare va fi de 45 de lei și se va achita până la 31 martie a anului în curs…”
La ultima ședință de Consiliu Local din 18 decembrie 2023, noile taxe au fost stabilite după cum urmează:
– Taxa specială de salubrizare pentru persoane fizice va fi de 19 lei/persoană/lună;
– Tariful pentru persoane juridice va fi de 164 lei mc fără TVA;
– Pentru imobilele nelocuite sau locuite temporar, taxa de salubrizare va fi de 57 de lei și se va achita până la 31 martie a anului în curs.
Hotărârea de Consiliu Local Ucea nr 160/18.12.2023 poate fi consultată AICI
sursa foto:colectaredeseuri.ro
Acasă Economic-Social Sate La Ucea taxa specială de salubrizare pentru persoane fizice este de 19...