La şezătoare cu „muierile aprige” din Mândra

0
167
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Muzeul de Pânze şi Poveşti de la Mândra va găzdui sâmbătă, începând cu ora 10.00, prima şezătoare din seria proiectului itinerant „Şezători în Ţara Făgăraşului”. Câteva zeci de femei din Braşov şi satele din împrejurimi se vor întâlni cu „muierile aprige” din Mândra, în port de şezătoare. Se va ţese la război, se va coase ie, se va croşeta dantelă, se va povesti, se vor degusta plăcinte făcute în casă de participantele la eveniment, vor avea loc prezentări inedite şi se va face un schimb de informaţii despre zestrea veche şi cea contemporană.

Gazde vor fi Ana Borca (proiect „IIA Călătoare”) şi Alina Zară Prunean (proiect Mândra Chic). Femeile din Ţara Făgăraşului se aliniază astfel mişcării naţionale de redescoperire, conservare, promovare şi coasere a zestrei tradiţionale româneşti, făcută de mână, cu rost şi rânduială. Mişcarea naţională este demarată de arhitectul Ioana Corduneanu, care coordonează în acest moment „Cea mai mare şezătoare online din lume” – numărând peste 14.000 mii de membri (Semne Cusute). Ioana Corduneanu va fi prezentă şi ea la şezătoarea din Mândra prin intermediul unei miniconferinţe online.

Proiectul va continua prin realizarea de şezători în mai multe locuri inedite din Ţara Făgăraşului.

Sursa :www.bzb.ro

LĂSAȚI UN MESAJ