La pas prin Țara Făgărașului- Viștea de Sus

2
395
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

vistea-de-suscor-femeiLa poalele Munţilor Făgăraş, într-un peisaj de poveste, se află satul Viştea de Sus. Când ajungi acolo simţi aerul tare de munte, dar şi ospitalitatea sătenilor. De pe strada principală, dacă îţi îndrepţi privirea în sus, vezi Vârful Modoveanu sau, cum spun sătenii, Colţul Viştii Mari. Cei care trec o dată pe aici se întorc precis, pentru că legendele şi povestirile misterioase sunt întâlnite la tot pasul iar mirajul găsirii unei comori îngropate atrage mulţi curioşi.
Viştenii sunt oameni primitori şi bucuroşi că pot să-ţi ofere o mână de ajutor. Şi aici, ca şi în alte sate din Ţara Făgăraşului, există mirajul plecării în străinătate. Oameni de vârsta a doua, care au fugit de sărăcie, se întorc acum unul câte unul în sat şi investesc în locuinţe sau dezvoltă mici afaceri. Tinerii rămân fie pe la oraşe, fie prin străinătate. Sătenii spun că din păcate, nici măcar în vacanţe nu mai vin destui tineri care să pună în practică tradiţiile şi obiceiurile locului.
Satul Viştea de Sus a fost atestat documentar în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, mai exact în anul 1411. Atestarea documentară nu înseamnă şi data întemeierii satului, susţin istoricii. Viştea de Sus este un sat mult mai vechi, dar date despre el nu apar decât în anul 1411.
Legenda întemeierii satului a fost transmisă din bătrâni. Se spune că o ciobăniţă văduvă, pe nume Vista, şi cei patru feciori ai săi au poposit cu turmele lor de oi pe aceste meleaguri. Păşunile bogate din luncile pârâurilor şi din poienele pădurilor ce acopereau locurile, precum şi izvoarele au făcut-o pe femeie să rămână. Vista cu fiul său cel mic şi-au făcut stână şi ţarc lângă fântâniţa lui Zahiu, iar cei trei feciori s-au aşezat în alte trei zone diferite. În timp, neamul lor s-a înmulţit şi aşa au format satul.
Numele „Viştea“ mai este întâlnit şi la o altă localitate din judeţul Cluj. Este o străveche aşezare atestată din epoca neolitică, în cadrul culturii Tisa. Se pare că pe lângă coincidenţa de nume dintre cele două localităţi mai există şi o asemănare a portului popular.
Se presupune că în satul Viștea de Sus, de lângă Făgăraș, ar fi existat o şcoală înainte de anul 1765. Acea instituţie şcolară ar fi participat la lupta antiunionistă din prima jumătate a secolului al XIII-lea. În cartea „Istoria Învăţământului din România” volumul I se spune că „Zelul ortodox însufleţeşte şi şcolile…Viştea de Sus…care au desfăşurat o amplă opoziţie faţă de răspândirea catolicismului”. Locul unde a funcţionat această şcoală nu este cunoscut. În sat a funcţionat începând cu anul 1807 o şcoală românească care avea caracter confesional, ce îşi desfăşura activitatea sub tutela bisericii. După un timp, în anul 1857, a fost construită o altă cădire a şcolii. Aceasta era o căsuţă mică, de lemn, edificată de către săteni. Până la data menţionată mai sus şcoala a funcţionat în casa învăţătorului. În anul 1894, căsuţa de lemn s-a dărâmat, iar atunci a început să se construiască clădirea unei şcoli mai mari şi mai solide. Noua şcoală dispunea de două săli de clasă încăpătoare despărţite de un coridor larg. Acest local a fost folosit ca şcoală până în anul 1937. Anul 1938 aduce comunităţii din Viştea de Sus un nou edificiu şcolar format din patru săli de clasă şi alte anexe, ce erau folosite pentru buna desfăşurare a învăţământului.
În satul Viştea de Sus există o singură biserică. Ea a fost zidită între anii 1848-1849, din piatră şi cărămidă, acoperită cu ţiglă iar turnul din tablă. Înainte de această biserică a mai existat una de lemn. Ea s-a deteriorat cu timpul, iar din lemnul rămas de la dărâmarea acesteia a fost construit primul edificiu şcolar. Actuala biserică a fost zidită de un meşter sas din Brui, cu ajutorul sătenilor.
În timp ce era săpată temelia bisericii, a venit un administrator de la Sâmbăta de Jos, care i-a ajutat pe săteni cu sfaturi utile şi a donat bisericii stâlpii de la uşă şi un prag care mai există şi astăzi. Când viştenii au terminat de ridicat biserica, începuse războiul civil dintre anii 1848-1849. Toţi bărbaţii din sat au fost trimişi în secuime, iar acasă nu au rămas decât femeile, copiii şi bătrânii. Femeile au fost cele care au pus ţigla pe acoperişul bisericii. În biserică se află „Noul Testament“, lucrare scrisă în anul 1648. Aceasta a fost tipărită la Bălgrad (Alba-Iulia). De asemenea, aici se mai găseşte un potir cu inscripţia anului 1739.
Pe hotarul satului Viştea de Sus, la poalele munţilor, a existat o mănăstire de lemn, arsă de generalul Bucow în anul 1761. Şi astăzi, bătrânii pomenesc despre locul numit „Gradina Mănăstire”.
Bătrânii satul îşi mai amintesc şi acum de „Pârâul Chiliei”, care se află pe o coastă a muntelui, la stânga pârâului Viştişoara. Aici se spune că ar fi existat o chilie, unde trăia o călugăriţă foarte credincioasă, la care veneau caprele sălbatice şi stăteau la muls.
La Viştea de Sus, ca în toate satele Ţării Făgăraşului, este prezentă ceata de feciori care se organizează în preajma sărbătorilor de Crăciun. Tinerii merg la colindat în noaptea de Ajun. Şezătoarea specifică zonei este prezentă şi la Viştea de Sus. În sat sunt două categorii de şezători: una de fete cu vârste cuprinse între 13-14 ani şi una de femei.
La Viştea de Sus, nunţile sunt mai deosebite faţă de alte sate din Ţara Făgăraşului. Dimineaţa, în curtea mirelui, feciori împodobesc caii cu „ţoale” (covoare). Apoi, călare, merg către nași, iar de aici pleacă la mireasă. În curtea miresei găsesc lada de zestre şi fură pernele din ea. Pernele sunt răscumpărate de către mire pe o sticlă cu rachiu. Apoi merg la biserică, iar petrecerea are loc în grădina mirelui.
Seara de „Sân-Vasi“ este seara speranţelor şi a dorinţei oamenilor de a afla ce le rezervă anul următor. Sătenii au convingerea că dacă cerul va fi senin în noaptea de Anul Nou şi se văd stelele, atunci pământul va fi rodnic. Tot în această seară, fiecare familie, indiferent de starea materială, stă în aşteptarea scoverzilor. Acestea sunt făcute de femei din făină de grâu sau secară. Scoverzile simbolizează belşugul.
Tot în seara de Anul Nou, localnicii au credinţa că un obicei specific locului, calendarul cepei, redă evoluţia vremii din anul următor. Înainte cu o săptămână se taie o ceapă mare în două, apoi se desface foaie cu foaie. Se pregătesc 12 foi, câte una pentru fiecare lună a anului. În fiecare dintre acestea se pune sare măruntă şi sunt aşezate pe o scândură la semnul lunii, notat pe ea. Scândura este pusă la rece, în tinda casei. Pe 1 ianuarie se citește calendarul cepei. Foiţa uscată reprezintă o lună secetoasă, foiţa umedă reprezintă luna ploioasă. Sătenii au deplină încredere în acest calendar şi ca să nu uite îşi notează pe hârtie cum va fi vremea în fiecare lună a anului următor.
La marginea satului se află Valea Comar. Poveștile despre această vale sunt foarte vechi. Legenda spune că prin această vale treceau gepizii, popor migrator de origine germanică. În migrația lor aceştia duceau cu ei nenumărate comori, de o valoare inestimabilă. Se spune că în drumul lor, ar fi îngropat o comoară în Valea Comar, la marginea satului Viştea de Sus. Un bătrân ne-a povestit că „mulţi proşti au venit să sape, dar nu au găsit nimic.”
Cea mai mare parte din datele prezentate mai sus au fost culese din „Monografia satului Viştea de Sus”, scrisă de Şerban Ion, dar şi din istoricul bisericii din Viştea de Sus, realizat de preotul Nichita Bălescu. Mulţumiri speciale familiei Radu Şerban, preotului Albăceanu Nicolae, parohul bisericii de la Viştea de Sus şi tuturor sătenilor care au colaborat şi contribuit cu informaţii preţioase la realizarea acestui articol.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ