Cei care nu sunt din Ţara Făgăraşului ajung cu greu în satul Toderiţa, aflat la doar câţiva kilometri de Mândra, chiar la poalele Pădurii Vadului. Satul este pur românesc, cu case mari şi frumoase, semn că aici au locuit şi locuiesc doar oameni gospodari. Bineînţeles că şi de aici au plecat tinerii, aşa cum s-a întâmplat peste tot în mediul rural, însă tradiţiile se păstrează cu sfinţenie.
„Cei aduşi de Toader“
Satul Toderiţa este atestat documentar pentru prima dată la începutul secolului al XVI-lea. Bătrânii povestesc că localnicii provin dintr-un alt sat, Braniştea Urăşii, situat undeva în apropierea satului Vad. După ce mongolii au năvălit peste ei, oamenii s-au retras în pădurea de stejar de pe locul în care se află acum satul Toderiţa şi aici au rămas. Numele satului vine de la un flăcău, Toader. Bătrânii satului povestesc că acesta era şeful cetei de feciori din sat, imediat după ce s-au stabilit în noul loc. Acesta i-a dus pe toţi la muncă, să defrişeze pădurea de stejar, apoi să păzească Cetatea Făgăraşului. Castelanul i-a numit pe flăcăi „todericeni“, adică „cei aduşi de Toader“. De atunci, numele satului este Toderiţa.
Rezistenţa anticomunistă
Ion, Octavian şi Vasile Balaban sau Constantin Boer sunt doar câteva nume ale ţăranilor din Toderiţa care au fost implicaţi în lupta împotriva regimului comunist. De exemplu, Ion Balaban, împreună cu tatăl său Vasile, care avea atunci 75 de ani, au fost arestaţi pe 2 ianuarie 1951 şi condamnaţi pentru sprijinul acordat mişcării de rezistenţă din Munţii Făgăraşului. Octavian Balaban a fost şi el arestat, tot în anul 1951, de Securitatea din Sibiu şi chinuit în anchete, pentru că a acordat sprijin partizanilor din Munţii Făgăraşului, la fel ca şi consăteanul său, Constantin Boer.
Aceştia sunt doar câţiva dintre cei care s-au opus regimului totalitar din perioada de dinainte de Revoluţia din decembrie 1989.
Unul dintre liderii mişcării partizane din Ţara Făgăraşului a fost însă Ioan Mogoş. Acesta a fost împuşcat de securişti în timp ce încerca să treacă graniţa. Cei care l-au adăpostit au făcut ani grei de puşcărie sau chiar au fost executaţi. Alţi partizani din Toderiţa au fost Dumitru Duşa, Cornel, Valer, Ioan şi Octavian Vlad, Cornel Mija, Ioan Gabor, Ioan Florea, Ioan Toma şi Aurel Şiljiţă. Dintre aceştia, doar câţiva mai sunt acum în viaţă.
Noaptea buciumelor
În Toderiţa era păstrat din moşi strămoşi un obicei unic în Ţara Făgăraşului, nemaiîntâlnit în nici un alt sat. În noaptea de dinainte de Sfântul Gheorghe toderițenii cred că apar strigoii şi fură laptele animalelor din ogradă. Aşa că au găsit leacul împotriva acestora: îşi construiesc buciume (unii le zic fiştigoaie), care scot un sunet bizar şi alungă spiritele răului.
Fiştigoaiele sunt nişte pâlnii din coajă de salcie, pe care tinerilor le revine sarcina să le pregătescă cu câteva zile înainte de 23 aprilie. În seara premergătoare Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, copiii satului se adunau pe coastă, la cruce, unde faceau un foc de tabără, apoi se aşeazau în jurul lui şi cântau, suflând în buciume. Dar bucuria lor nu dura mult, pentru că, din tufele de lângă cruce apăreau strigoii, în veşminte albe. Rolul acestora este de a-i speria pe copii. Strigoii trebuiau să fugă după copii cu beţe, să îi bată şi îi alunge. Însă copiii le ţineau piept, curajoşi, şi suflând în continuu în fiştigoaie îi alungau ei pe strigoi. Instrumentele de suflat reprezenta arma lor împotriva forţelor răului. Bineînţeles că binele învingea întotdeauna, iar strigoii erau alungaţi din sat.
Plugarul în Toderiţa
Fiii satului Toderiţa se adună, cu mic, cu mare, pentru a sărbători a doua zi de Paşti în localitatea natală. Motivul principal este însă obiceiul popular al Plugarului, care se păstrează aici de sute de ani. Spre deosebire de alte sate din zonă în care se păstrează acest obicei (cum sunt Vadul sau Veneţia), în Toderiţa, sărbătoarea are o semnificaţie aparte. Tradiţia spune că anul agricol care urmează va fi cu atât mai mănos cu cât sunt mai uzi plugarii în a doua zi de Paşti. După ce slujba de la biserică s-a terminat, toţi oamenii din sat s-au pregătit pentru obiceiul popular tradiţional.
Primul bărbat care iese la arat primeşte titlul de „Plugar-şef“. El câştigă astfel respectul oamenilor din sat, dar primeşte şi o sarcină foarte grea: să fie udat până la piele, pentru ca anul agricol să fie mănos.
În cinstea primului plugar, feciorii din ceată împodobesc o căruţă cum nu s-a mai văzut, din crengi înverzite de salcie. Apoi merg într-un lan de grâu şi îşi pun mănunchiuri verzi la brâu, la încheieturi şi la pălărie. Un alt personaj important este ciurdarul, cel care îl păzeşte pe plugar şi îi îndeamnă pe feciori să tragă mai cu forţă căruţa.
După ce pregătirile sunt gata, grupul de plugari pleacă pe uliţele satului, pentru ca fiecare localnic să aibă posibilitatea să arunce cu apă.
După ce au colindat toate străzile satului, plugarii mănâncă pâine şi sare, pentru ca tot anul să fie belşug pe mesele celor din Toderiţa. Apoi răstoarnă căruţa în care au plimbat plugarul-şef în pârâul din capul satului şi se bălăcesc cu toţii. Urmează o sărbătoare câmpenească pe măsură, la care participă tot satul.
Multumim Hantzi Kesller pentru fotografiile minunate despre satul Toderița!
sursa foto: Hantzi Kesller
