De unde vine numele „Hârseni“
Nu se ştie exact de când datează satul Hârseni. Există însă documente care vorbesc despre întemeierea localităţii încă din anul 1291. Nici despre numele satului localnicii nu ştiu prea multe. Istoricul Nicolae Iorga afirma că satul şi-ar fi luat numele de la un nobil român, cu numele Hârşu. Mai verosimilă este însă convingerea generală că acest sat ar fi primit denumirea de la numeroasele familii „Herszeni” din sat.
Istoricul ardelean Augustin Bunea presupune întemeierea acestui sat prin colonizarea unor familii venite din Istria şi care purtau numele de „Hersenicus”.
Proprietatea
Încă din cele mai vechi timpuri, agricultura, creşterea animalelor şi păduritul au fost sursele principale de venit ale oamenilor locului. Satul îşi avea hotarul împărţit în fâşii egale, după numărul gospodăriilor. Casa, grădina, terenul arabil erau proprietatea oamenilor, iar păşunile şi pădurile erau proprietate obştească.
Ţăranii au fost oameni liberi, putând să se mute oricând şi oriunde. Libertatea au obţinut-o în anul 1700, anul Uniaţiei, când biserica ortodoxă s-a unit cu biserica de la Roma. Atunci au obţinut eliberarea din iobăgie şi au dobândit proprietăţi: moşii, livezi, păduri, păşuni şi alte numeroase privilegii de la reprezentanţii Imperiului Austro – Ungar.
În anul 1962, ca în toată ţara, satul a fost cooperativizat de comunişti. La înfiinţarea Cooperativei Agricole de Producţie, ţăranii din comună au participat, forţaţi de comunişti, cu teren arabil şi fâneaţă, cu animale, cu atelaje şi forţă de muncă.
Aproape de cer
Oamenii de la sate au fost întotdeauna buni creştini. Credinţa în Dumnezeu i-a făcut să treacă mai uşor şi mai bine peste toate piedicile pe care viaţa li le-a scos în cale. Nici hârsenenii nu au fost vreodată altfel şi au încercat, la fel ca toţi făgărăşenii să fie cât mai „aproape de cer“. Şi cum altfel puteau s-o facă decât rugându-se în bisericile pe care singuri şi le-au construit în sat.
Religia oamenilor din Hârseni a fost ca a celor din întreg Ardealul. Acum majoritatea localnicilor sunt ortodocşi, dar înainte de anul 1945, aproape jumătate erau de confesiune greco-catolică. Biserica ortodoxă din Hârseni a fost zidită în anul 1856, sub păstorirea preotului Bucur Herţiogea, iar biserica greco-catolică datează din 1794.
Şcoală românească la Hârseni
De şcoală românească nu poate fi vorba în Hârseni până pe la jumătatea secolului al XVII-lea. Bătrânii povestesc că Suzana Lorantfy, văduva lui Gheorghe Rakoczy I, a înfiinţat prima şcoala pentru români în anul 1657.
Înainte de construirea primei instituţii de învăţământ, lecţiile erau predate de călugări, care-i învăţau pe elevi rugăciunile şi cântările bisericeşti, câteva slove vechi iar cei care se dovedeau a fi mai buni la învăţătură, puteau deveni preoţi.
Însă documentele care ar fi putut atesta învăţământul religios au fost distruse în 1761, când au fost arse toate mănăstirile de la poalele Carpaţilor, de către generalul Bucov.
Din conscripţia episcopului greco-catolic Antonie Rednic, din 1765, şi la Hârseni, ca şi în alte sate româneşti erau şcoli rurale unde predau învăţători pregătiţi în şcolile din Făgăraş, Braşov, Blaj. Dascălul era plătit de către cei care-şi trimiteau copiii la învăţătură. Copiii din Hârseni urmau la şcoala confesională doar clasele primare. Cei care vroiau să înveţe mai departe erau nevoiţi să se îndrepte spre şcoala grănicerească din Mărgineni sau Copăcel.
La începutul secolului XX în şcolile din întreaga comună Hârseni învăţau un număr de 477 elevi din care 245 băieţi şi 232 fete. Grădiniţe nu erau în acea vreme. Acestea s-au înfiinţat mult mai târziu.
Învoielile agricole
Multe sate româneşti din Ţara Făgăraşului păstrează cu sfinţenie tradiţiile şi obiceiurile moştenite de la strămoşi. De la învoielile agricole şi până la portul popular, obiceiurile hârsenenilor s-au păstrat peste ani, deşi civilizaţia i-a schimbat chiar şi pe bătrânii satului.
În comuna Hârseni nu au existat niciodată moşieri, aşa că fiecare sătean avea pământul lui. Mulţi însă obişnuiau să-şi dea pământul „în parte“, fiind vorba despre o învoială între doi săteni, prin care proprietarul oferea pământul iar arendaşul se obliga să-l lucreze, obligaţia acestuia din urmă fiind aceea de a oferi proprietarului jumătate din producţie. Şi astăzi mulţi dintre sătenii care au pământuri şi nu pot sau nu au vreme să le lucreze îşi dau terenul arabil „în parte“.
O altă învoială agricolă era „văratul“. În întreaga istorie a satului s-au făcut învoieli privind văratul vitelor, al oilor şi porcilor, învoielile făcându-se între păstori pe de o parte şi adunarea capilor de familie pe de altă parte, prin licitaţie. În vechime la munte, vărau nu numai oile, ci şi vitele, în special juncii şi junincile. Primăvara, până la urcarea în munte, şi toamna, după coborâre, vitele şi oile erau păzite „cu rândul”, adică fiecare proprietar păzea vitele comunităţii în funcţie de numărul de capete pe care îl deţinea.
Ca unităţi de măsură la plata învoielilor agricole când era vorba de cereale se folosea „măsura” sau „ferdela” – care are 20 de litri, iar ca greutate la grâu sau porumb – 15 kilograme. Pentru suprafeţe, în trecut se folosea „stânjenul” – echivalentul a 3,6 metri pătraţi.
Junii lui Crăciun
După zilele de muncă urmează întotdeauna cele de sărbătoare, zile în care hârsenenii îşi păstrau cu sfinţenie tradiţiile. Astăzi însă singura sărbătoare la care se mai păstrează obiceiurile este Crăciunul, ocazie cu care se formează „Ceata de feciori”. Aceasta se organizează în fiecare an în seara de Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie. Tinerii îşi aleg o gazdă, unde locuiesc din 24 decembrie şi până pe 7 ianuarie.
Ceata este formată din 6 sau 9 tineri. Conducătorul acesteia este vătaful mare, care este şi judecător. Vătaful mic are misiunea ca în zilele Crăciunului să introducă în joc toate fetele din sat. Crâşmarul se ocupă cu aprovizionarea, sameşul este cel care adună banii şi ţine contabilitatea, măgarul sau calul este cel care duce desagii cu colaci.
Relaţia între ceată şi sat este puternică. Satul este scena unde se desfăşoară activitatea cetei, activitate condusă după un regulament strict. Cetaşii care încalcă regulamentul sunt pedepsiţi cu amendă în bani sau în natură. Feciorii din ceată mai sunt numiţi şi „Junii lui Crăciun”.
Mulțumiri speciale pentru datele prezentate domnului Marcel Pușdercă
sursa foto:facebook.com/Ceata-Hârseni
