Plaiurile Comănei sunt unele dintre cele mai pitoreşti din Ţara Făgăraşului. Aici peisajul de podiş se împleteşte cu culmile Munţilor Perşani. Iar istoria şi tradiţiile fac ca acest sat să fie unul dintre cele mai interesante din zonă. Tradiţiile şi istoria ar fi fost demult uitate dacă nu ar exista oameni deosebiţi, care să le păstreze şi să le transmită mai departe. Un astfel de om este învăţătorul Constantin Gubernat, cel care a învăţat carte copiii comănarilor mai bine de o jumătate de secol. El a scris „Monografia satului Comăna de Jos“, o lucrare deosebită, de o acurateţe desăvârşită şi de o precizie demnă de invidiat. Noi am reuşit să extragem din lucrarea sa majoritatea datelor de mai jos, iar ceea ce nu am găsit aici, am aflat… tot de la dânsul.
Satul lui Gereb
Comăna de Jos este pentru prima dată atestată documentar în anul 1464, când regele Matei Corvin a dăruit districtul Făgăraşului, împreună cu comuna Comăna de Jos şi alte sate unei rude, Ioan Gereb, ca răsplată pentru serviciile pe care acesta i le făcuse atunci când a fost ales rege. În acea vreme, pentru că satul este aşezat chiar în defileul de trecere din Ţara Bârsei în Ţara Oltului, a fost punct de apărare împotriva turcilor. Drept dovadă stau urmele cetăţilor vechi de pe dealurile din împrejurimi.
Satul lui Coman cel Bătrân
Denumirea satului Comăna provine din latinescul „coma – comes“, care înseamnă „coamă“. Coama Comănii este un piemont în Munţii Perşani, către Olt. Unii istorici susţin că denumirea localităţii provine de la Coman cel Bătrân, descălecătorul, cel care, ajungând în părţile acestea, a bătut cu toiagul în pământ şi de acolo a izvorât apă. Apoi a desţelenit o bucată de pământ pentru a o putea cultiva şi s-a aşezat aici, împreună cu ai lui.
Cetatea Comăna
La câţiva kilometri de Comăna de Jos se află o ruină a unei cetăţi, construite, spun unii istorici, după invazia mongolă. Cetatea Comăna, situată pe valea cu acelaşi nume, a fost construită în secolele X-XIII. A fost ridicată din piatră iar în prezent este foarte deteriorată datorită poziţiei ei – este situată pe un deal la 814 metri altitudine, deci a ţinut piept intemperiilor. Piatra s-a erodat, iar rădăcinile copacilor crescuţi aici au dislocat blocurile de piatră. Fortăreaţa a fost construită de românii de pe Valea Comănii cu scopul de a apăra partea de vest a Ţării Făgăraşului şi de a supraveghea drumul care ducea în Ţara Bârsei şi pe unde puteau pătrunde eventualii cotropitori. Lucru care s-a si întâmplat, astfel că această cetate a fost distrusă de către maghiari în încercarea lor de a cuceri Tara Făgăraşului, ultimul ţinut din Transilvania asupra căruia încă nu aveau nici o influenţă. Înainte de 1989 aici au fost făcute ample săpături arheologice.
Sat din secolul al VIII-lea
Satul Comăna de Jos este singura aşezare din Ţara Făgăraşului care a fost cercetată prin săpături arheologice sistematice. Aici istoricii au descoperit două aşezări din secolele VIII-IX, cu bordeie şi ceramică lucrată cu roata. Se presupune că aşezarea a aparţinut slavilor care au migrat în Transilvania. Datorită faptului că una dintre cele două aşezări este situată pe o terasă înaltă se presupune că oamenii din prima aşezare s-au mutat în cea de-a doua, după ce Oltul le-a inundat locuinţele.
Scaun de judecată
Pe vremea principatului autonom al Transilvaniei, Comăna de Jos, era un subcentru din care era administrată partea de răsărit a domeniului Făgăraş, având în jurisdicţie satele Comăna de Jos, Comăna de Sus, Cuciulata, Lupşa, Veneţia de Jos şi Veneţia de Sus. Aici îşi avea sediul un scaun de judecată al boierilor, în care trona un jude şi şase boieri. „Judecăţile rostite la acest scaun puteau fi apelate la Scaunul Superior de Judecată, numit şi al Căpitanului, de la Făgăraş“, consemnează Valeriu Literat, în cartea sa „Biserici vechi româneşti din Ţara Oltului“. Sediul domeniului era în incinta şcolii şi a căminului cultural.
Din anul 1918, Comăna este repartizată ca făcând parte din judeţul Făgăraş, plasa Şercaia. În anul 1952, judeţul Făgăraş este desfiinţat de comunişti, aşa că satul Comăna de Jos aparţine de Judeţul Stalin, raionul Racoş, apoi raionul Rupea. Din 1968, este înfiinţat judeţul Braşov. Comuna Comăna cuprinde acum satele Comăna de Jos, Crihalma, Ticuşul Nou şi Comăna de Sus.
Boierii comănari
După atestarea documentară a boierului Ioan Gereb de Vingart, la Comăna de Jos, apare în documente un alt boier, în anul 1494: Ponitza de Alsokomanay, care vinde lui Aldea Bica din Voivodeni treimea sa de boieronat din acest sat.
În primii ani ai secolului al XIV-lea apare şi cea mai importantă familie din Comăna de Jos: boierii Mailat. În anul 1509, Mailat de Comăna cumpără de la familia Forro satul Ţânţari ( actual Dumbrăvița). În acelaşi an se vorbeşte şi despre boierul Manea. În 1516, Ştefan Mailat, pe vremea când era simplu boier, cere voievodului să atesteze faptul că tatăl său a cumpărat o pătrime din satul Crihalma, de peste Olt.
Ştefan Mailat este cel mai important fiu al satului Comăna de Jos de-a lungul veacurilor. El a fost domn al domeniului Făgăraş şi voievod al Transilvaniei. El s-a străduit, dar fără succes, să facă din Transilvania un principat independent, stăpânit de familia sa.
Şcoala
Pe vremuri, după 1700, în Comăna de Jos existau două şcoli confesionale: una ortodoxă şi alta greco-catolică. Cele două şcoli au existat până în anul 1921. Din anul 1909 a fost înfiinţată şi o şcoală ungurească pentru copiii de servitori maghiari de la ferma statului. Şcoala ungurească funcţiona într-un local ce fusese cârciumă şi a fost desfiinţată în anul 1918. De atunci în acea clădire a funcţionat şcoala românească.
În anul 1924, alături de şcoala primară de stat a fost înfiinţată şi o Şcoală Profesională de Arte şi Meserii, care avea patru secţii: fierărie, lăcătuşerie, tâmplărie şi rotărie.
Biserica
Vechea biserică ortodoxă din Comăna de Jos a fost datată de unii istorici din secolele XVI – XVII, datorită arhitecturii muntene din vremea lui Matei Basarab. Istoricul Valeriu Literat consideră că locaşul de cult ar fi fost construit în anul 1643, conform unei „inscripţii vechi de pe o grindă de stejar ce ţine catapeteasma“.
Cert este că au existat documente potrivit cărora în anul 1682 Şerban Cantacuzino, domnul Ţării Româneşti, a dăruit bisericii de aici mai multe obiecte de cult.
În Comăna de Jos există acum două biserici, monumente de arhitectură: biserica ortodoxă „Sf. Ierarh Nicolae“ şi biserica greco-catolică „Cuvioasa Paraschiva“.
Biserica cea veche, construită înainte de 1700, a fost iniţial ortodoxă. În momentul Uniaţiei în Transilvania, când majoritatea comănarilor au trecut la religia greco-catolică au luat cu ei şi locaşul de cult din sat. După nici 50 de ani, mulţi comănari au trecut înapoi la ortodoxism, aşa că şi-au cerut biserica înapoi. Însă pentru că biserica fusese restaurată în această perioadă de greco-catolici, Episcopia de la Blaj a considerat că aceasta trebuie să rămână în posesia uniţilor. Acest fapt este consemnat în Statistica Românilor din Ardeal din 1760-1762, document păstrat şi astăzi la Institutul de Istorie Naţională de la Cluj.
Biserica „Cuvioasa Paraschiva“ a rămas greco-catolică până în anul 1948, când comuniştii au desfiinţat această religie. Acum, cele câteva zeci de greco-catolici din Comăna de Jos îşi cer biserica înapoi.
În anul 1762, ortodocşii, dacă au văzut că nu-i chip să-şi recupereze biserica, au început construirea alteia noi, mai mare şi mai frumoasă. Aşa a fost ridicată cu trudă şi sudoare biserica „Sf. Nicolae“, în care şi acum sunt oficiate slujbele ortodoxe.
Muzeul Comănei de Jos
Încă din anul 1972, în Comăna de Jos există un muzeu etnografic de o valoare impresionantă. Este destul dacă amintim că aici există un exponat vechi de peste 3.000 de ani. Este vorba despre o râşniţă descoperită de arheologi în zona Comăna. Muzeul a fost înfiinţat de învăţătorul Constantin Gubernat, cel care a fost şi administratorul acestui leagăn de istorie timp de peste trei decenii.
Turiştii români şi străini pot admira aici exponate de arheologie, istorie (documente privind istoria locală) şi etnografie (port, ţesături, ceramică, piese de cult, interioare de locuinţe reconstituite).
Obiceiuri populare
Cele mai cunoscute obiceiuri populare pentru Comăna de Jos sunt legate de agricultură şi semnifică rodnicia pământului. Unul dintre ele este ,,Plugarul,, sărbătorit în a doua zi de Paşti. Un altul, rar întâlnit prin alte părţi, este „Cununa“, sărbătorit vara, după secerat, obicei, care ţine mai mult de superstiţii, dar şi de legăminte frăţeşti între oameni era păstrat în ziua de Sânziene. La fel ca în mai toate satele din Ţara Făgăraşului, din Comăna de Jos nu lipseşte ceata de feciori, în Comăna este numită,,Turca,, jucată în fiecare an de Crăciun de feciorii din sat. La Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca există un document conform căruia la Comăna de Jos exista obiceiul Turcii încă din anul 1765, menţionează învăţătorul Constantin Gubernat într-una din scrierile sale despre istoria acestor locuri.
„Cununa“ comănarilor
Pe vremuri comănarii se ajutau între ei întotdeauna la secerat. Ei formau o clacă şi mergeau, pe rând, la fiecare sătean şi secerau grânele până când le terminau pe toate. În ziua când terminau lucrul era mare veselie. Se adunau toţi clăcaşii în curtea primarului şi făceau o cunună din spice, pe care apoi o purtau prin tot satul. Pentru ca anul următor să fie la fel de mănos, sătenii trebuiau să arunce cu apă pe clăcaşi. Astfel, ei ajungeau înapoi la casa primarului uzi leoarcă. Dar nu le păsa. Aici nevasta primarului îi aştepta cu masă mare, cu muzicanţi şi încingeau o horă, apoi mâncau pe săturate.
Obiceiul Cununii se păstrează şi astăzi, chiar dacă oamenii seceră cu combinele şi nu cu secera, aşa cum se întâmpla până nu demult. Tradiţia nu mai are farmecul de altă dată, dar comănarii se mândresc cu acest obicei şi nu vor nici în ruptul capului să-l uite.
Sânzienele
Un alt obicei este cel păstrat în fiecare an, pe 24 iunie, de Sânziene. Dacă în alte sate, în această zi, fetele împletesc cununiţe din sânziene şi le aruncă pe casă pentru a se mărita cât mai repede, în Comăna tinerii, fete și băieți, au un obicei schimbat. Ei fac, de Sânziene legăminte frăţeşti, până la moarte. Învăţătorul Constantin Gubernat ne-a povestit că în această zi, toate fetele de aceeaşi vârstă, se adună într-un anumit loc şi fac între ele un legământ:
„Surată, surată,
Să trăim totodată.
Surată, surată
Să ne mărităm totodată.
Surată, surată
Să murim totodată.
Surată, surată
De acum până la moarte.“
La sfârşit, suratele îşi dau una alteia câte un obiect confecţionat de ele (un şerveţel brodat, o căniţă) şi apoi îşi pun una alteia cununiţe de sânziene.
Obiceiul este păstrat şi de băieţi, care zic aceleaşi versuri, cu deosebirea că-şi spun: „Fârtate, fârtate…. Să ne însurăm totodată…“ şi nu îşi pun la final cununiţe de flori.
Legămintele făcute în ziua de Sânziene durează toată viaţa. În anul următor, o altă generaţie de tineri făc legămintele care-i fac pe toţi fraţi de cruce.
