La pas prin Țara Făgărașului- Calbor, Valea fântânii reci

0
1198
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Nu foarte departe de Făgăraş, pe teritoriul comunei Beclean, se află satul Calbor. Drumul până aici te lasă cu gura căscată… Nu poţi să nu rămâi impresionat de frumuseţea peisajului. Dealurile care te înconjoară, pe care zăreşti din când în când câte o turmă de oi, sunt cel mai bun exemplu al traiului patriarhal, neîntinat de poluare şi modernism.
Mai departe, chiar de la intrarea în sat, casele vechi te duc cu gândul într-o altă epocă. Din păcate, adevărul pe care o să îl afli curând este crud: multe dintre clădiri nu mai sunt locuite de mult, iar unele s-au şi dărâmat… Motivul? Tinerii au plecat de mult la oraş, iar bătrânii rămaşi nu mai au puterea să le consolideze.
Şi totuşi, bunicii rămaşi păstrează cu sfinţenie tradiţiile şi obiceiurile locului… Iar ceea ce mi-a atras atenţia a fost că aici, la Calbor, femeile încă mai coc pâine în cuptoarele vechi şi afumate.
Din istoria satului
Nu se cunoaşte cu exactitate data primei atestări documentare. Însă la marginea estică a localităţii, lângă pădurea numită de localnici „Făget“, au fost găsite morminte dacice.
Bătrânii de aici povestesc că, pe vremuri, au trecut printr-o perioadă foarte dificilă, în care saşii i-au obligat pe părinţii şi bunicii lor să se retragă la marginea satului şi le fie slugi. „Românii au primit atunci cel mai rău pământ şi au fost obligaţi să plătească dijmă. Trebuiau să se ducă în curtea şcolii cu grâu şi cu porumb şi li se lua a zecea parte din ce aveau“, povestesc calborenii.
Însă saşii din Calbor nu au rezistat mult în sat, pentru că hotarul era prea deluros şi pământul nu era deloc productiv. Ei s-au retras în Roşia şi în alte sate din jurul Sibiului.
Dovezile care atestă că satul Calbor a fost o aşezare cu saşi sunt cele două cimitire din centrul localităţii. De asemenea, pe strada mare, la fântâna unde odinioară se adăpau vitele, localnicii spun că exista o piatră cioplită pe patru feţe cu un chip de om, despre care se ştia că a fost un mormânt săsesc. Cu trecerea anilor, însă piatra a dispărut.
Numele satului
Cea mai veche denumire a satului a fost „Villa fontis Frigidi“, care însemna „Valea fântânii reci“. Această denumire a fost luată de la fântâna din mijlocul satului, care avea cea mai bună apă. După venirea saşilor în sat denumirea localităţii a fost schimbată în „Kalt-brumen“, adică fântână rece. Românii din sat, pentru că nu ştiau să vorbească limba saşilor, au spus satului lor Cal-bur. Şi de aici vine denumirea de Calbor, care există şi astăzi.
Viaţa religioasă
În satul Calbor sunt două biserici. Cea din mijlocul satului este biserica ortodoxă declarată monument istoric, iar cea de pe deal este fosta biserică greco-catolică, tot monument istoric. Şi aceasta aparţine acum comunităţii ortodoxe.
Biserica ortodoxă
Această biserică a fost zidită în anul 1808, an sculptat pe toaca de fier de aici. Locaşul de cult este o clădire impozantă, care în interior e largă şi foarte încăpătoare.
În cartea sa „Biserici vechi Româneşti din Ţara Oltului“, Valeriu Literat spune că biserica era prea încăpătoare pentru credincioşii din sat care numărau cam 600 de suflete.
Biserica a fost pictată în anul 1813 de zugravul Sava de la Făgăraş. Acesta a lăsat şi o inscripţie foarte frumoasă pe zidul care desparte naosul de pronaos şi spune „Slavă unuia Dumnezău în Troiţa care ne-au ajutat dela începutu pănă la sfârşitu de amu făcutu acestu sfîntu lucru de mână de ţărână la anul 1813. Sava zugravul“
Pictura este una deosebită. Este pictat doar naosul, altarul şi este zugrăvit numai peretele vestic al pronaosului. Desenul lui Sava este puţin neobişnuit, pentru că feţele sfinţiilor sunt rotunjite, cu buze cărnoase şi acest lucru face abatere la tradiţia bizantină.
În anul 1810, biserica din Calbor primeşte cadou un clopot de la popa Vasile Paicu şi de la Ion Nistor.
Biserica greco-catolică
Acest locaş de cult este mult mai vechi decât cel ortodox. A fost ridicat în anul 1732, de protopopul Ionaşcu Nenea, din Veneţia de Jos. Această biserică a suferit foarte multe modificări. Bolţile au fost înlocuite cu tavan. Datorită vechimii, biserica a fost declarată monument istoric.
În această biserică se fac slujbe doar de două ori pe an.
Locaşul de cult poartă hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril.
Şcoala
La fel ca şi în alte sate din Ţara Făgăraşului, la început şcoala se făcea în case particulare iar învăţătorii erau cantorii sau preoţii.
Nu se cunosc foarte multe date despre începuturile învăţământului în Calbor.
Clădirea şcolii a fost edificată între anii 1850-1860 şi a fost ridicată de biserica ortodoxă. Mai târziu, tot pe acel loc şi tot de biserica ortodoxă a fost ridicat actualul local al şcolii. Clădirea avea două săli de clasă şi o locuinţă pentru învăţător.
La ora actuală, şcoala din Calbor este destul de bine întreţinută şi foarte încăpătoare în comparaţie cu numărul foarte mic de elevi care mai învaţă în sat.
Mai face pâine
Mergând prin sat, din poartă în poartă, să caut informaţii despre cum era odinioară Calborul, am aflat că în trecut sătenii erau renumiţi pentru pâinea lor.
Aşa am aflat despre mama Stela, cum îi spun localnicii, care încă mai face pâine de casă în cuptorul vechi. Femeia a fost bucuroasă să ne primească şi ne-a spus că „niciodată pâinea de la magazin nu o să fie mai bună decât cea coaptă în casă. Suntem o familie mare şi ne descurcăm mai uşor aşa. Fac o dată pe săptămână, cam 10 – 11 pite. Aş face şi mai multe, dar cuptorul nu-mi permite. Mai demult, toată lumea făcea pâine, dar acum acest obicei mai este păstrat de foarte puţini“. Mama Stela este singura care mai coace pâine în sat. Săptămână de săptămână din curtea ei se simte un miros ademenitor de pâine coaptă, care nu se poate să nu lase gura apă tuturor trecătorilor.
Un sat aproape pustiu
Calborul este un sat aproape pustiu. Cea mai mare parte a tineretului s-a mutat la oraş, sperând la o viaţă mai bună. Acum multe dintre casele din sat au rămas pustii. Unele sunt pe cale să se dărâme, altele sunt locuite de sătenii bătrânii şi obosiţi. Drumul de acces până în sat şi căminul cultural sunt mândria sătenilor. Drumul a fost refăcut şi este foarte bun, iar căminul cultural a fost renovat în totalitate şi dotat modern.
Majoritatea localnicilor muncesc în Făgăraş. Aceştia au însă o mare nemulţumire: nici un mijloc de transport în comun nu circulă până la Calbor. Ei sunt nevoiţi să apeleze la cei care au maşini sau la căruţaşi.
Cei care au rămas în sat se ocupă cu agricultura. Pentru că este o zonă de deal aici se cultivă în special porumbul şi cerealele.
Tradiţii şi obiceiuri
Chiar dacă tinerii au plecat demult din sat, obiceiurile nu au fost uitate în totalitate. Iarnă de iarnă, tinerii se întorc de la oraş în sat pentru a organiza ceata de feciori. Acest obicei este cel mai frumos şi cel mai cunoscut din Ţara Făgăraşului. Feciorii se adună şi în Ajunul Crăciunului merg la colindat. Am aflat însă şi un lucru ciudat: la Calbor ceata nu colindă în Ajun. Un sătean ne-a spus că întâi feciorii din ceată merg să-i colinde pe calborenii plecaţi la oraş şi abia în prima zi de Crăciun colindă în sat.
Un alt obicei din satul Calbor, care din păcate a dispărut, este şezătoarea femeilor. O bătrână ne-a povestit cum era pe vremuri: „ Începeam şezătoarea de Sfântul Nicolae. Pentru început, tocmeam gazda, îi plăteam, dar nu îi dădeam bani, ci o ajutam la sapă, la cules de porumb sau la alte treburi. Erau două şezători: una de fete şi una de femei măritate. Torceam, cântam şi învăţam multe lucruri utile pentru viaţă. Tot în şezătoare ne cunoşteam viitorii soţi.
Mulţumiri speciale preotului Silviu Goga şi preotesei Ana Goga, doamnei Stela Suciu, de la numărul 39 şi domnului Ion Graură. O parte din datele prezentate au fost culese din monografia şcolii din Calbor, din cartea „Biserici vechi Româneşti din Ţara Oltului“, de Valeriu Literat şi din Cronica Parohială 1940 a satului Calbor.

LĂSAȚI UN MESAJ