Săptămâna aceasta am poposit în satul Berivoi din comuna Recea. Nu se cunosc foarte multe date concrete despre istoria satului. Bătrâni sunt cei care au rămas să mai povestească străinilor sau tinerilor cum era viaţa satului în trecut. Berivoiul este un sat mare, care mai demult era împărţit în două. Tradiţiile locului au dispărut în cea mai mare parte, pentru că nu mai sunt tinerii care să le pună în practică. Aceştia au plecat fie la oraş, fie prin străinătate. Mănăstirea de la Berivoi este o adevărată mândrie pentru oamenii din sat. Credincioşi din toate părţile ţării vin duminica şi de sărbători să se roage aici.
Două sate
În trecut, satul Berivoi era împărţit în două: Berivoii Mici şi Berivoii Mari. Berivoii Mici a fost un sat întemeiat mai târziu, care avea un număr mai mare de locuitori decât în cei Mari. Berivoii Mari este unul dintre cele mai vechi sate din Ţara Făgăraşului, alături de Voivodenii Mari şi alte sate de la poalele munţilor. Deşi i se spune Berivoii Mari, este mult mai restrâns ca populaţie decât celălalt sat.
Aşezarea a fost una formată din ţărani iobagi şi de boieri. Dintre familiile de boieri, sunt de amintit familiile: Socol, Boier, Sinea şi Răduleţ.
Şcoala din Berivoii Mari
La început şcoala se făcea la biserică. Încă din anul 1765, învăţământul era în floare. Dreptul la învățătură îl aveau doar fiii de boieri, iar copiii ţăranilor iobagi nu puteau să beneficieze de acest drept. În anul 1896 a fost închiriat un spaţiu corespunzător în casele lui Cherasim Răduleţ, unde copiii puteau să înveţe. Cu sacrificiul sătenilor, care au trebuit să vândă aproape toate proprietăţile agricole ale satului, au reuşit să edifice o şcoală în centrul satului. Aceasta avea două săli de clasă spaţioase, o cancelarie şi un coridor.
Şcoala din Berivoii Mici
Prima şcoală a fost edificată între anii 1861-1863. Aceasta era de lemn şi era aşezată pe teritoriul credincioşilor ortodocşi.
În anul 1882, în locul şcolii din lemn a fost construită o şcoală din piatră şi cărămidă. Şcoala de lemn a fost strămutată pe teritoriul credincioşilor greco-catolici, unde învăţau doar copiii lor. Mai târziu copiii celor două confesiuni au mers la o singură şcoală şi au avut un singur învăţător.
Biserica din Berivoii Mari
Despre Biserica din Berivoii Mari nu se cunosc foarte multe date. Ea a fost edificată în anul 1877. Mai târziu, aceasta a fost luată cu forţa şi dată Bisericii Unite. Locaşul de cult nu are cruce. Aceasta a căzut în urma unei furtuni foarte puternice. Bătrânii satului spun că acesta este un semn de la Dumnezeu, care îi îndeamnă să meargă la biserică.
Biserica din Berivoii Mici
Prima biserică din sat a fost una de lemn, care a fost construită în anul 1733. Aceasta a fost mistuită de flăcări în urma unui incendiu, care pe lângă locaşul de cult a distrus 40 de gospodării ale sătenilor. Actuala biserică a fost construită în acelaşi an cu cea din Berivoii Mari, anul 1877. Ea a fost clădită din piatră şi cărămidă, fiind acoperită cu ţiglă. În anul 1928, din contribuţia credincioşilor şi cu ajutorul preotului Vasile Răduleţ au fost procurate două clopote. În anul 1978, preotul Constantin Prescure împreună cu credincioşii au desfiinţat zidul despărţitor dintre altar şi naos în vederea construirii unui iconostas. La început, iconostasul a fost împodobit cu icoane, dar în anul 1982 a fost comandată la Piatra Neamţ actuala catapeteasmă, care este din stejar sculptat şi împodobită într-un mod deosebit. Icoanele au fost zugrăvite pe lemn de pictorul Tănase Mocănescu din Sinaia. Din anul 2003 s-au început lucrări de renovare la locaşul de cult.
Una dintre cele mai cunoscute personalități ale satului Berivoi este ing. Remus Răduleţ. S-a născut în anul 1904 la Hendorf, azi Brădeni, judeţul Sibiu. Deşi nu s-a născut în Berivoi, acesta s-a stabilit aici şi a devenit unul din cei mai valoroşi fii ai satului. A fost academician, profesor universitar la Bucureşti. A avut mari contribuţii în domeniul electrotehnicii şi mulţi oameni de ştiinţă spun că a fost iniţiatorul acestui domeniu. A fost coordonator şi principal autor al „Lexiconului Tehnic Român“, care a ajuns la 18 volume. A fost vicepreşedinte între anii 1961-1964, apoi preşedinte între anii 1964-1967 al „Comisiei Electrotehnice Internaţionale“.
Mănăstirea de la Berivoii Mari
Istoricul Ştefan Meteş, în cartea sa „Mănăstiri Româneşti din Transilvania“ scrie că în anul 1748 mănăstirea de la Berivoii Mari avea ca stareţ pe cuviosul arhimandrit Gervasie, vestit duhovnic, care s-a retras la Sf. Munte Athos. Se mai ştie că aici au fost 23 de călugări, dintre care doi aveau venerabila vârstă de 120, respectiv 100 de ani. La mijlocul secolului al XVIII-lea, mănăstirea de la Berivoii Mari era una dintre cele mai frumoase din Transilvania. În anul 1761, împreună cu alte 39 de mănăstiri din Ţara Făgăraşului şi cu alte 200 din toată Transilvania, mănăstirea este distrusă de generalul austriac Adolf Nikolaus von Bucow, din dispoziţia împărătesei Maria Tereza. O parte din călugării care au trăit aici au fugit în Ţara Românească, alţii s-au refugiat la mănăstirea Bucium, unde s-au dus şi clopotele mănăstirii. Călugării rămaşi au fost arşi de vii în biserica de lemn a mănăstirii, care a fost incendiată de asediatori, devenind astfel martiri şi mucenici ai credinţei ortodoxe.
Reconstrucţia mănăstirii
Timp de 232 de ani, mănăstirea a rămas doar în amintirea localnicilor, care foloseau denumirea „la mănăstiri“ atât în dreapta, cât şi în stânga râului Berivoi. De ce „la mănăstiri“ şi nu „la mănăstire“? Pentru că bătrânii spun că aici au fost două aşezăminte monahale cu numele de Berivoi, una situată pe hotarul satului Berivoii Mari, iar cealaltă situată pe hotarul satului Berivoii Mici, care a fost un schit aflat la aproximativ un kilometru de mănăstire. În anul 1992, preotul Aurel Răduleţ, fiu al satului şi vicar administrativ la Mitropolia Sibiului, a avut iniţiativa de a reconstrui mănăstirea arsă. La 29 iunie 1993 au fost puse bazele unei biserici cu hramul „Sf. Ap. Andrei“ şi a fost sfinţit locul de mănăstire de către episcopul vicar de pe atunci al Mitropoliei Ardealului, PS Serafim Făgărăşeanul (astăzi Mitropolitul ortodox al Germaniei şi Europei Centrale). În decursul anilor 1995-1997 au mai fost construite două chilii şi o anexă gospodărească. Construcţia mănăstirii a fost începută în primăvara anului 1997, prin săparea şi turnarea fundaţiei, apoi a urmat o perioadă de repaus până în anul 1998, când au fost ridicate zidurile şi plafonul. Biserica a fost acoperită în anul 2000, cu doar câteva zile înaintea hramului de la 30 noiembrie. Finisările exterioare s-au terminat în vara anului 2001 şi a fost începută etapa cea mai complicată şi cea mai costisitoare – pictura, realizată de pictorul Piorea Oprea. Mănăstirea este sfinţită în anul 2002.
Tradiţii şi obiceiuri
La Berivoi tradiţiile au ocupat un loc important, însă nu li se mai acordă aceeși însemnătate. Printre obiceiurile care se păstrau cu sfințenie era ceata de feciori. De Sf. Nicolae feciorii din sat se adunau şi formau ceata de feciori. Ei erau aceia care însufleţeau sărbătorile de iarnă. În Ajunul Crăciunului mergeau la colindat din poată în poartă, iar în prima zi de Crăciun organizau jocul la căminul cultural. Un alt obicei este şezătoarea femeilor. Acestea se adunau într-o casă, unde torceau, ţeseau, coseau şi cântau cântece populare. În sat a existat şi un ansamblu de jocuri populare, care a participat la nenumărate concursuri, şi a obţinut multe premii.
Cele două sate s-au unit în urma obiceiului cetei de feciori. Bătrânii povestesc că nu se înţelegeau deloc cu vecinii lor. „De câte ori ne întâlneam, ne luam la bătaie, parcă eram proşti. Feciorii noştri se luau la bătaie cu feciorii din satul vecin, pentru că le făceau curte fetelor noastre. Într-un an, feciorii s-au hotărât să facă o ceată împreună şi a ieşit minunat. De atunci cele două Berivoaie au rămas unite“, ne-a povestit o săteancă.
Povestea stejarului
În vatra satului există un stejar vechi de 300 de ani. Oamenii povestesc că „nici 10 feciori nu-l cuprind“. Bătrânii satului povestesc că demult era un colonel, care avea patru copii. Într-o dimineaţă a zărit în grădina lui un puiet de stejar, pe care l-a îngrijit. Acelaşi lucru l-au făcut toate generaţiile care s-au tras din neamul colonelului, aşa că arborele a crescut mare şi frumos.
Datele prezentate au fost culese din monografiile şcolilor din Berivoii Mici şi Mari, din istoricul bisericii din Berivoii Mari şi Mici. Datele despre mănăstire au fost culese din „Istoricul Mănăstirii Sf. Ap. Andrei de la Berivoii Mari“.