
30 septembrie. La aproape trei luni de la data preconizată, Nitroporos este, în sfârşit, aproape de pornire. Gazul metan a ajuns miercuri pe platformă, lucru care a permis începerea probelor la centrala termică a societăţii. Dacă lucrurile vor merge bine şi nu vor fi defecţiuni majore, la mijlocul acestei săptămâni se va trece la pornirea instalaţiei de producere a acidului azotic.
După ample lucrări de întreţinere şi reabilitare a conductei de aducere a gazului metan pe platformă, după controale şi paracontroale, după aprobări şi paraaprobări, furnizorul de gaz a dat în sfârşit OK-ul pentru alimentarea cu gaz metan a platformei. ,,Distrigaz ne-a asigurat că nu a luat toate aceste măsuri doar de dragul de a ne întârzia pornirea. Au fost nişte etape considerate necesare pentru funcţionarea în siguranţă a instalaţiilor. Conducta de alimentare cu gaz nu mai fusese folosită de ani de zile , de asemenea, instalaţiile erau oprite de foarte multă vreme. Dumnealor ne-au spus că vor să evite situaţii de genul celor petrecute recent pe calea ferată, când lucrări de întreţinere, neexecutate la timp, puteau duce la catastrofe. Aşa că mai bine să fie exigenţi acum, decât să fie probleme mai târziu”, ne-au declarat surse din interiorul societăţii.
Miercuri, 30 septembrie, la ora 12.30, gazul metan a alimentat platforma. Astfel, s-a trecut la prima etapă a repornirii, probele tehnologice ,,la cald” ale centralei termice a platformei, probe prevăzute a dura o săptămână. ,,Sunt probe interne, în cadrul secţiei-cazane, pompe, arzătoare- dar şi probe externe, ale conductelor de transport a aburului şi apei calde către instalaţii. Ele au fost în prealabil probate ,,la rece” şi au fost etanşeizate şi izolate termic”, ne-a mai declarat sursa citată.
Încheierea probelor la centrala termică poate duce la pornirea propriu-zisă a instalaţiilor productive. ,,Dacă nu vor fi defecţiuni majore, care să ne întârzie, la mijlocul săptămânii se va putea trece la pornirea instalaţiei de producere a acidului azotic. La câteva zile de la pornirea acesteia şi intrarea ei în parametri, se va porni şi instalaţia de producere a azotatului de amoniu poros. Pot să vă spun că la această instalaţie se lucrează deja la o nouă linie de producere a îngrăşământului”, ne-a spus sursa citată.
Pentru început, se va folosi amoniacul stocat în tanc, urmând ca, după pornirea instalaţiei, să se folosească amoniacul din producţia internă. După umplerea tuturor spaţiilor de stocare a amoniacului (producţia fiind mai mare decât consumul) instalaţia va fi oprită. Cantitatea de amoniac produsă va fi suficientă unei funcţionări a instalaţiei de azotat de amoniu poros până în luna martie, când este prevăzută o nouă punere în funcţiune.
Dan CIOCOIU
Va garantez ca Nitramonia nu va mai lucra iar aceasta mascarada face parte din sirul lung de minciuni comuniste promovate de Cupu si gasca lui. Pariu pe 100 de Euro ca nu porneste productia de amoniac sau azotat.
domnilor sa nu uitam ce poluare se va abate din nou asupra orasului fagaras si nu numai ,sa nu uitam cum parinti nostri la 50 de ani au decedat din cauza gazelor ce au fost inhalate acolo si ne bucuram ptr asa ceva, ca va porni din nou fabrica mortii:(:(:(
gataaaaaa am pornit!