
Sistemele de iluminare montate, în urmă cu mai puţin de o săptămână, pe insulele care au rolul de „calmare” a traficului rutier, pe DN 1, între Braşov şi limita cu judeţul Sibiu, au fost furate. Oficialii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov, avertizează că semnalizarea din zona insulelor de calmare este un element important de siguranţa circulaţiei, iar deteriorarea ei poate duce la pierderea de vieţi omeneşti. Conform oficialilor de la Drumuri, valoarea unui ansamblu de semnalizare care include bateria, panoul solar şi stâlpul este de aproximativ 7.000 de lei. Pe cele patru insule au fost sustrase doar bateriile şi panourile solare.
Poliţia Judeţeană Braşov a anunţat că instituţia a deschis un dosar penal în urma furturilor.
„Poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş, în care se va propune soluţie legală la finalizarea cercetărilor”, a transmis agent principal de poliție, Nadia Olaru- IPJ Braşov.