A mai fost o dată Ziua Naţională. Spectacole festive, defilări, cântece patriotice, ciolan cu fasole, sarmale. Discursuri mai mult sau mai puţin…lemnoase, campanie electorală mai pe faţă sau mai mascată. E binecunoscută tendinţa politicienilor de a întina cu conotaţii partizane asemenea momente solemne, ce i-ar reţine acum? Televiziunile au relatat de peste tot evenimente mai mult sau mai puţin formale, mai şablonarde sau mai inedite.
Cât de solidari se simt românii, cât de A LOR consideră ei ca fiind această zi de 1 Decembrie, e de discutat. S-a spus că nu prea există o apropiere sufletească a concetăţenilor noştri faţă de această zi. Au fost invocate explicaţii, de la data recentă a adoptării acestei sărbători, până la…temperatura mediului ambiant într-o zi de Undrea.
În ultimii ani observ însă o schimbare: românii se apropie, încet-încet, de ziua lor naţională. Şi mai ales de spiritul ei. Dacă ne simţim aproape, român cu român, măcar de ziua naţională şi tot e bine! La această nouă atitudine cred că au contribuit şi televiziunile, cu campaniile lor pro-Ziua Naţională, indiferent cum s-au numit ele. Printr-un limbaj mai neconvenţional, prin mijloace adaptate vremurilor, se încearcă revitalizarea sentimentului patriotic, atât de pervertit în comunism, dar şi în democraţie. Iar internetul şi site-urile de socializare abundă de mesaje inedite postate de români, mai tineri sau mai puţin tineri, din străinătate sau de acasă, în care îşi exprimă dragostea faţă de ţara natală. Cred în sinceritatea lor!
Ca să nu mă mai lungesc, citiţi la încheiere o poezie de Adrian Păunescu. E din vremea când eram mai neştiutori, mai neemancipaţi, mai neumblaţi, dar poate mai demni.
Fişă personală
Om între oameni pe o planetă
Unde atâţia pier expiraţi
Dunărea-mi poartă setea secretă,
Am o pecete: sunt Munţii Carpaţi.
Eu sunt stăpânul patriei mele,
Adeverinţe că sunt n-am cerşit
În reverenţe şi temenele
Neamul meu nu este rostogolit.
Eu sunt din ţara lui Foaie-verde
Eu sunt din neamul lui Făt-Frumos.
Urmele mele nu se pot pierde
C-am străbătut veşnicia pe jos.
Marea mea neagră poartă-mi Carpaţii
În adâncimea lăcaşului tău.
Tu ce eşti neagră doar pentru alţii
Dar pentru mine albastră mereu.
Eu tot destinul meu, fericescu-l
Cu poezie, ca să nu mor
De la Ovidiu la Eminescu
Mai am de-a pururea un singur dor.
Una din lacrimi Olt mi se cheamă
Cealaltă-i Mureş şi alta e Jiu
Prutul şi Crişul îmi sunt de-o seamă
Limba română o apăr şi-o ştiu.
Ştiu ce e iarna, ştiu ce e vara
Merg şi la târguri, dar nu să mă vând.
Numele meu de familie e ţara
Şi Mioriţa prenumele blând.
Multe războaie am făcut şi aş face
Ca să mă apăr de orice duşman,
Dar m-aş înscrie urgent la o pace
Mi-e dor de o pace de-o mie de ani.
Iată Carpaţii-nviaţi de cascade
Cu ei m-am născut şi-al lor frate rămân.
Vestea îmi merge de om cumsecade,
Nici mult, nici puţin, doar atât, un român.
Aproape 23 de ani au trecut de la asa-zisa Revolutie , dar insemnele comunismului , inca n-au disparut din fiinta noastra . 1 decembrie, considerata dupa unii istorici pe drept Ziua Natinala a Romaniei , dupa altii pe nedrept, este sarbatorita cu mai mult s-au mai putin fast , lucru care nu prea are importanta . Sunt totusi citeva elemente comune , statornice , de neclintit, care n-au lipsit niciodata din peisajul Sarbatorii Nationale. Primul ar fi foamea de publicitate , de popularitate a politicienilor care se imbulzesc , toti , fara exceptie la monumente , biserici , etc , cu coroane mai mult sau mai putin impresionante , pe care cu sau fara evlavie , recunostinta , sfiala le depun la mormintele celor cazuti pentru aceasta napastuita tara. Alt lucru , evident si impresionant este foamea adevarata a romanilor , caci imbulzeala , tavalugul care se creeaza la tuica fiarta si fasolea cu cirnati a devenit deja un moment de trista evidenta, a realitatii romanesti . O tara flaminda care abia asteapta o sarbatoare , o sfiintire , niste moaste , unde sa manince o sarma sau o fasole cu cirnati . Umilitor tablou al realitatii romanesti ignorat zi de zi de politicienii romani. Dar , astea care le-am descris , pe mine nu ma mai impresioneaza , caci undeva isi au temelia lor , dar , dupa atitia ani de la caderea(?) comunismului , in niciun an sa nu afisezi la loc de cinste portretele Regelui Ferdinand si al Reginei Maria , sa nu aiba loc un discurs omagial adresat multimii de majestatea sa Regele Mihai , caci climatul politic este mizerabil , asta mi se pare a fi o caracteristica atit de de rea incit lasa multe posibilitati de interprtare a modului in care noi rmanii ne recunoastem si cinstim valorile . Fata de cele expuse aici , fara pretentia de fi adevarul pur , poezia si poetul citat mi se par falsi!
Domnule Virgil Gerula, vă apreciez gândurile, dar mie poezia şi poetul nu mi se par falşi chiar de loc. Mie chiar îmi plac. Să nu uităm că cenaclul lui a fost o adevărată MINUNE în epocă. Pentru asta aproape îl divinizez. Nu sunt un consumist al poetului, dar unele poezii şi unele gânduri de-ale lui mă definesc şi pe mine. Cinste editorului şef că l-a citat. Spre deosebire de dumneavoastră care daţi în comunişti, în politică, în ROMÂNI, el a făcut-o cu mult bun simţ, pentru că da, el o face mai public decât dvs. Şi, apoi, ce să îi faci românului dacă vine dintr-un neam de păstori (ca să nu zic ciobani), un neam mioritic, în care spiritul de turmă e firul roşu al existenţei noastre. Ăştia suntem: fomişti şi nerăbdători. Oricum, asta e şi România mea, şi vreau să trăiesc în ea, sunt mândru de ea!
Ca un ultim asalt asupra democratiei USLA ne umple cutiile postale cu mesaje in care ne spune,nu ce au de gand sa faca pentru zona, ci cum sa scapam noi de dictatorul de la Cotroceni.De fapt campania actuala e o extensie a referendumului din 29 iulie,o noua incerecare [si probabil vor reusi; (dar mai exista si-un Dumnezeu)] de a pune mana pe justitie, „visul de aur” al lui Voculescu,Antonescu,Ponta,Dracnea,Cancescu,Popa,Grapa i drughie.
Spre surprinderea multor fagaraseni,mana dreapta a lui Cancescu,Grapa,unul dintre cei mai mari tepari din zona,candideaza pentru un loc in Senat.Pe unul din pliante cateva personaje politice ii ridica osanale plurivalentului Grapa in care,daca nu la-i cunoaste,se creeaza impresia ca maiinainteamintitul a inventat mersul pe jos.Ce spune unul dintre cei mai renumiti traseisti pe plan local – Mihai Popa: „Tineretea nu este un atuu (asa a invatat el pe la scoli „atuu”,nu atu) in sine.dar atunci cand este completata de profesionalism,onestitate,bun simt si darzenie,atunci aceasta este reteta castigatoare.Aceste calitati le-am regasit la S.Grapa si de aceea se bucura de sprijinul meu si colegilor din Psd (si png si pntcd ..) Fagaras”.
Cu o asemenea caracterizare facuta de un smecheras (e un eufemism) altuia si mai smecher,nu ne ramane decat sa mergem in pelerinaj la moastele Sfintei Filofteia. Doamne,Dumnezeule da-ne minte!
Ponta si Antonescu sunt indivizi ce fac evident obiectul patologiei
psihiatrice. Alaturarea celor doi este interesanta prin prisma
diagnosticului diferentiat intre psihopatie si psihoza.
Ponta este genul psihopatului, nedemn de incredere, mitoman, cinic, lipsit de empatie, nereprezentandu-si teama ca traire.
Antonescu
este genul psihoticului, cu tulburare bipolara (maniaco-depresiva),
idei delirante, sindromul persecutiei, megalomanie.
Desigur ca in
psihiatrie delimitarea intre normal si patologic este intrucatva difuza,
insa ambii prezinta indubitabil un scor mare la incadrarea amintita.
Medicul
psihiatru Gabriel Diaconu de la clinica MindCare, invitat intr-o
emisiune televizata avand ca tema profilul psihologic al figurilor care
anima in prezent scena de varf a politicii romanesti si-a sintetizat
referirea la premierul Ponta cu asertiunea: „De domnul Ponta, mie
personal, imi este cel mai teama”