Astăzi pompierii au fost în sărbătoare. 13 Septembrie are o semnificație aparte pentru toți românii, este ziua în care, în urmă cu 171 de ani, compania de pompieri comandată de căpitanul Pavel Zăgănescu s-a ridicat, cu un curaj exemplar, împotriva trupelor otomane venite să înăbuşe Revoluţia, salvând prin jertfa lor, crezul neamului românesc. Cu această ocazie, astăzi de la ora 11.00, pompierii au organizat un eveniment în faţa Cetăţii Făgăraş.
În cadrul manifestării mai mulţi pompieri au fost avansaţi în grad înainte de termen sau au primit distincţia de onoare.
Pompierii din judeţul Braşov s-au lăudat şi cu trofeul câştigat , în urma unei competiţii fotbalistice organizate la nivel naţional.
Bătălia din Dealul Spirii din anul 1848 a celor 166 de pompieri militari, împotriva celor aproape 6000 de soldaţi ai oştirii otomane veniţi să înăbuşe crezul neamului, reprezintă o dovadă incontestabilă a dârzeniei pompierilor români care şi-au apărat cu cinste onoarea şi libertatea, precum şi cauza revoluţiei. Astfel a fost scris ca pompierii militari să constituie, în Ţara Românească, nucleul viitoarei armate Române şi să dea, în această calitate, prima luptă pentru demnitatea României moderne.
Evenimentul dedicat pompierilor s-a încheiat cu o paradă militară dar şi a autospecialelor de intervenţie din dotare.











