În premieră la nivel local, elevii din Făgăraș care finalizează ciclul gimnazial vor putea opta în anul școlar 2021-2022 pentru specializarea educator–puericultor, urmând ca orele de practică să aibă loc într-o creșă din municipiu.
Liceul Teologic „Sf. Constantin Brâncoveanu“ va avea astfel încă o clasă cu profil pedagogic, aprobată de Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Brașov. Noua clasă de liceu va avea 24 de locuri, iar înființarea acesteia este rezultatul colaborării autorităților locale cu conducerea liceului.
Necesitatea înființării acestei clase cu profil pedagogic a apărut după ce Primăria Făgăraș a constatat lipsa personalului calificat din creșa coordonată de Direcția de Asistență Socială și în contextul în care urmează să devină funcționale alte două astfel de unități de învățământ în municipiu.
Absolvenții clasei a VIII-a vor avea posibilitatea să urmeze cursurile de educator–puericultor începând din această toamnă, calificarea fiind căutată pe piața muncii.
Municipiul Făgăraș are în derulare un proces amplu de investiții în sistemul educațional, demarat la sfârșitul anului 2016. În perioada 2017-2019, primăria a alocat fonduri în valoare totală de 8.140.000 lei, pentru toate instituțiile de învățământ din oraș. În 2018, internatul unui colegiu a fost modernizat și redat elevilor după mai bine de 20 de ani de la închiderea acestuia.
În prezent, este în construcție o grădiniță unde vor învăța 60 de preșcolari, iar o altă grădiniță va fi construită până la sfârșitul anului 2022. De asemenea, se află în modernizare sala de sport de la colegiul Radu Negru, de curând, a început construcția unei săli de sport la școala gimnazială nr. 2. Totodată, urmează începerea lucrărilor de modernizare a unei alte școli gimnaziale și construirea unui bazin de înot didactic, în parc.
Acasă Economic-Social La Liceul Teologic „Sf. Constantin Brâncoveanu“ a fost aprobată specializarea educator–puericultor