Şezătoarea mărgineană a primit distincţie specială pentru autenticitate

0
267
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Mărginenii s-au întors cu premii de la Festivalul de Folclor „Cântecele Oltului“ din Călimănești. La inițiativa lui Ioan Urs, fostul coordonator al Ansamblului Folcloric al Căminului Cultural Mărgineni, acest grup s-a reînființat și a participat în perioada 17-18 august 2019, la ediția cu numărul 51 a acestui eveniment. O manifestare unde au participat judeţele riverare ale Oltului, respectiv Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Olt, Teleorman, Timiş şi Hunedoara. Prima participare a grupului din Mărgineni a fost în anul 1974.

Ca și atunci, și de această dată membrii Ansamblului „Baronul David Urs“ au reprezentat cu mândrie zona etnografică a Făgărașului cu o şezătoare mărgineană şi cu concurenţi individuali.

  • Solist instrumentist – Dan Babonea
  • „Frumoasa Oltului“ – Lucia Leluţ
  • solist vocal folclor – Mihaela Judele
  • prezentare costume populare tradişionale bărbat şi femeie Sebastian Ludu şi Elena Fulicea iar prezentarea a fost făcută de către prof. Ileana Pandrea

Dan Bobonea şi Mihaela Judele au primit diplome şi premii în bani iar şezătoarea mărgineană a primit distincţia specială a juriului pentru autenticitate.

Popa Augustin „Rapsodul Popular“ a primit o valoroasă carte care cuprinde istoria celor 50 de ani de activitate a festivalului de la Călimăneşti şi o diplomă de excelenţă pentru activitatea continuă.

Ansamblului folcloric „Baronul David Urs“ din Mărgineni are în componență 40 de persoane între 15 și 91 de ani.

Mai jos puteţi urmări un moment prezentat de Ansamblul folcloric mărginean în cadrul festivalului de la Călimăneşti, ediţia 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ