Liderul PSD Brașov, Marius Dunca, a penalizat organizațiile care au avut rezultate slabe la alegerile locale.
Astfel, preşedintele PSD Făgăraş a fost exclus din partid alături de alți doi colegi, în condițiile în care, în baza voturilor obținute la scrutinul din 27 septembrie, cei 3 ar trebui să devină consilieri locali pe lista PSD. După deciziile de excludere din PSD, conducerea de la Brașov a partidului a cerut instanței să nu le valideze celor 3 mandatele de consilieri locali în Făgăraș. Nemulțumiți, cei 3 au depus, la rândul lor, documente la dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Făgăraș, prin care susțin că au fost dați afară din PSD Brașov pe nedrept, iar în urma voturilor obținute pe 27 septembrie trebuie să activeze în Consiliul Local Făgăraș.În urmă cu scurt timp, o instanță a Judecătoriei Făgăraș a decis să le valideze celor 3 mandatele de consilieri locali la Primăria Făgăraș, din partea PSD.Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de trei zile de la comunicare.
Unul dintre membrii PSD Făgăraș excluși e chiar Ion Negrilă, cel care a fost președinte al PSD Făgăraș. Ion Negrilă s-a abținut de la comentarii, referitoare la decizia conducerii județene de excludere însă, în data de 14 octombrie a postat un mesaj sugestiv pe facebook

„Efortul meu este și a fost în toți acești ani unul îndreptat spre eliberarea OMULUI. Când omul profund va fi descătuşat, doar atunci toate problemele exterioare, toate problemele sociale îşi vor găsi rezolvarea. În schimb, marfa proastă a pseudodemocraţiei, care ni se vinde de decenii, nu ne va ajuta să facem nici măcar un pas înainte pe calea evoluţiei noastre! Din contră, dacă vom continua să susţinem, chiar şi indirect, prin nepăsare sau neimplicare, actuala forma socială, atunci ne vom afunda tot mai mult într-o groapă a civilizaţiei noastre pe care singuri ne-o săpăm deja voioşi!
Un politician care nu e în stare să prezinte o viziune UMANĂ e un politician care nu vă poate ajuta absolut deloc, care nu se poate ajuta nici pe sine! Trebuie să înţelegi lumea, să îţi propui măcar să o înţelegi, să-ţi pese astfel încât să îi poţi ajuta şi pe alţii. Pe cine vei reprezenta dacă preocupările tale zilnice nu includ şi cunoaşterea omului profund din tine şi din cel pe care vrei să-l reprezinţi?”
Liviu Plesoianu
Un gand ce se potriveste de minune zilelor acestea. Frica, manipularea, santajul, mita, iluzia functiilor si promisiunile false -armele politicienilor vechi, copiată și dusă mai departe și de cei mai tineri. Nimic nu te afunda mai mult decat sa cazi in capcana lor si sa te lasi folosit. Integritatea, cinstea si cultura ii sperie si vor s-o franga din fasa.
SURSA: www.brasovtv.com