Joe Biden este noul președinte al Americii! Este bine sau nu pentru noi, sau cum vor evolua relațiile României cu Statele Unite pe viitor, acestea sunt întrebările pe care ni le punem!
Să facem un scurt istoric al întâlnirilor dintre conducătorii României și cei ai Statelor Unite. Președinții României au mers de 11 ori în America, în vreme ce președinții americani au venit de 5 ori la București.
Ceaușescu este primul lider român care a vizitat Statele Unite și a fost primit de trei ori. De două ori l-a vizitat pe Richard Nixon și o dată pe Jimmy Carter. Faptul ca a deschis șiret gura împotriva URSS l-a ridicat în ochii occidentalilor. Condamnarea invaziei Cehoslovaciei l-a transformat pe Ceauşescu într-un erou pentru americani. Se întâmpla ca, pentru prima dată în istoria Tratatului de la Varşovia, un fapt dictat de Moscova, invazia Cehoslovaciei, să aibă opoziţie deschisă din partea altui stat membru al alianţei, România. Acesta a fost motivul care i-a făcut pe liderii americani să privească cu alți ochi relația cu România.
După Revoluție, Bill Clinton i-a primit pe Ion Iliescu și pe Emil Constantinescu. În ’98, Constantinescu a vorbit Congresului american. Este singurul președinte român care a făcut asta.
Traian Băsescu a mers de trei ori în America. De două ori l-a găsit pe Bush Junior și o dată pe Barak Obama. Și Iohannis a fost la Casa Alba pe când era Obama, dar nu s-a întâlnit într-o vizită oficială cu acesta. Klaus Iohannis a fost de doua ori acasa la Trump, Trump nu a venit niciodată în România. Primul președinte american care a vizitat România a fost Nixon. El a venit în timpul guvernării lui Ceaușescu, cel care l-a primit și pe Gerald Ford. Bill Clinton l-a vizitat pe Emil Constantinescu, iar George W. Bush pe Ion Iliescu și pe Traian Băsescu. La vizita din 2002 a răsarit curcubeul, iar Bush ne-a urat bun venit în NATO. Aceste vizite fac parte din cursul firesc al istoriei.
sursa foto:adevărul.ro