
Noi sume importante ajung în conturile fermierilor prin APIA. Anunțul a fost făcut de Tanczos Barna, vicepremier și ministru interimar al agriculturii, care a precizat că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a autorizat deja la plată aproximativ 155 de milioane de lei din Ajutorul Național Tranzitoriu.
Potrivit șefului MADR, acest nivel înseamnă că plățile aferente ANT au ajuns la un grad de realizare de 87%, iar alte 47 de milioane de lei urmează să fie virate către fermieri.
„Avem undeva la 155 de milioane de lei autorizați pentru plată de APIA din ANT. Acest lucru înseamnă că suntem la 87%. Astăzi, domnul ministru Nazare ne-a acceptat solicitarea ca înainte de data de 20 să putem face plăți și din bugetul național, motiv pentru care mâine pleacă alte 47 de milioane de lei din ANT către fermieri”, a declarat Tanczos Barna.
Astfel, fermierii care așteaptă banii din Ajutorul Național Tranzitoriu ar urma să vadă noi sume intrate în conturi începând de astăzi, după deblocarea plăților din bugetul național.











