Interviu cu profesorul şi scriitorul Cornel Teulea

11
142
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

teulea-interviu,,Suntem noi înşine vinovaţi pentru destinul nostru, pentru că ne încăpăţânăm să ne lăsăm făcuţi de istorie, în loc să o facem noi pe ea”

Interviu cu profesorul şi scriitorul Cornel Teulea

Îl cunosc pe profesorul Cornel Teulea de ani buni. La început, mai mult din vedere, fără să apucăm să vorbim prea mult. Îmi făcea impresia unui om care trăia aproape exclusiv în sferele înalte ale filosofiei, un intelectual rătăcit în cotidian. Avându-l şi profesor, mult mai târziu, am avut revelaţia unui om om cald, spiritual, chiar mucalit. Cu care puteai purta şi o discuţie mai frivolă, în termeni mai colocviali, despre televiziune, fotbal sau maşini! Deci, nici urmă de ,,turnul de fildeş”! Prin acest interviu, am încercat, într-un mod egoist recunosc, să aflu răspunsuri la câteva întrebări care mă frământă de mai mult timp. Să aflu cum vede un intelectual lumea de astăzi, de ce este ea aşa cum este şi dacă e vreo şansă ca lucrurile să se schimbe în bine. Şi să ajut cititorii să cunoască omul din spatele cuvintelor. Deşi, după cum se spune, pentru un scriitor vorbeşte cel mai bine opera sa. Citiţi-l pe Cornel Teulea, pentru a vă recunoaşte în personajele sale.

Când v-aţi îndrăgostit de filosofie şi de ştiinţele sociale? Ce v-a atras la acestea?

Dacă admitem că filosofia este o reflecţie asupra principiilor ultime, a tot ceea ce există pe lume, sunt îndrăgostit de ea ( de filosofie) de când mă ştiu, pentru că un principiu fundamental al lumii îl constituie jocul, iar eu l-am iubit cu fanatism dintotdeauna. În alţi termeni: am început să mă apropii (mai) sistematic de filosofie de prin 1967, din liceu. Scriam poezie. Poezia m-a împins spre filosofie, mai precis spre partea ei de metafizică. Pe atunci, marxismul oficial suprimase metafizica. Eu am avut şansa să mă împrietenesc cu domnul Cornel Moraru, profesor de excepţie la „Radu Negru” în acea perioadă. Domnia sa îmi dădea să citesc (în secret) Nietzsche, Cioran, Eliade, Nae Ionescu, Bagdasar, Nichifor Crainic, Heidegger şi îmi vorbea de mulţi alţi interzişi. Îi mulţumesc încă o dată, pe această cale. Fără această ,,întâlnire admirabilă”, cum ar fi spus Anton Dumitriu, destinul meu nu s-ar fi împlinit în metafizică. În privinţa ştiinţelor sociale, lucrurile stau cam la fel, cu deosebirea că, în privinţa fiecăreia dintre ele – logică, psihologie, sociologie, economie – a existat doar câte o carte a ,,întâlnirilor admirabile”. Voi aminti aici doar de extraordinarul şi celebrul tratat de economie al englezului Geoffrey Whitehead. Mă întrebaţi ce m-a atras la toate acestea? Un singur lucru: Omul în două ipostaze fundamentale: ajuns –pe căi specifice-în centrul lumii cu Dumnezeu, şi ajuns-pe căi nespecifice-în prăpăstiile lumii fără Dumnezeu.

Aţi studiat filosofia, lumea ideilor, a sferelor înalte, dar aţi fost şi muncitor, deci cunoaşteţi şi partea telurică, mai frustă, a vieţii. V-a făcut asta un om complet? Puteţi afirma ,,Sunt om şi din tot ce e omenesc, nimic nu mi-e străin”?

Da, am lucrat ca strungar în UPRUC şi în Combinat, la secţia 8. Am amintiri interesante din acea perioadă (1964-1969). Am practicat şi alte meserii. Am ceva experienţă. În privinţa conceptului de „om complet”, filosofia nu-mi permite să vă răspund printr-un simplu „da” sau „nu”.Citatul din Terenţiu este de altfel un argument în acest sens.Vedeţi dumneavoastră, versul poetului comic latin este expresia sentimentului de solidaritate umană. Fac în mod conştient sacrificii pentru că sînt un individualist. Societatea trebuie să asigure, cu preponderenţă, satisfacerea intereselor individuale.

Ultima carte a dumneavoastră se numeşte ,,Damnaţii”. Conform DEX-ului, damnat înseamnă osândit la chinurile infernului, blestemat. Care este accepţiunea pe care o daţi dumneavoastră termenului, în carte?

Semnificaţia termenului (titlului volumului meu, apărut recent la editura Eikon din Cluj) este exact cel pe care l-aţi găsit dumneavoastră în DEX. Plus sensurile noţiunii de „infern”. Fiecare din cele şase piese ce alcătuiesc volumul se referă la un anumit tip de infern. Se ştie că Cerul are plural, infernul nu. Şi atunci? Cititorul bun va găsi cu uşurinţă singur răspunsul.

Există o lozincă postrevoluţionară conform căreia noi românii avem atât de pătimit din cauza faptului că ne-am omorât conducătorul, în ziua de Crăciun. Stă ,,teoria” asta în picioare? În fond, şi francezii şi englezii şi-au decapitat regii şi au avut un destin mai norocos. Suntem noi români, un popor de damnaţi?

Nu-mi plac lozincile, nu le folosesc, am o minte deschisă. La cea de a doua parte a întrebării răspund: da, ca toate popoarele culturilor minore.

Cine e de vină pentru destinul nostru nefericit? Istoria, geopolitica sau noi înşine?

Noi înşine, pentru că ne încăpăţânăm să ne lăsăm făcuţi de istorie în loc să o facem noi pe ea.

De ce suntem noi aşa cum suntem? De ce nu suntem temeinici şi serioşi ca nemţii, harnici şi tenaci ca nordicii sau măcar entuziaşti şi primitori ca latinii sau solidari ca balcanicii?

Pentru că am dormit prea mult şi sîntem somnolenţi încă. Pentru că ne-am ascuns prin văgăuni prea mult timp, pentru că lumina puternică ne-a orbit mereu. Altfel cum se explică faptul că noi românii am deschis întotdeauna umbrelele cînd ploua la Moscova, şi asta vreme de o jumătate de secol? Urâtă vreme. Vreme de câine. Cum se explică, pentru altă parte şi alt secol, că noi românii ne deschidem umbrelele cînd încă n-a început să plouă pe la UE? E suficient să se audă, aşa un zvon, că lanţul câinelui nu trebuie să fie mai scurt de nu ştiu cîţi metri că noi, zeloşi nevoie mare, îl mai lungim cu nu ştiu cât şi exemplele cu vremea urâtă de cîine pot continua, din păcate. Noi, cu alte cuvinte, nu trebuie să supărăm pe nimeni, noi trebuie să fim „loiali”, noi trebuie să fim atît de devotaţi încît să uităm complet de noţiuni precum minte, coloană vertebrală etc, etc. Noi huiduim şi fluierăm în draci spiritul aristocrat (puternic) de care făcea vorbire Nietzsche şi aplaudăm prelung spiritul de sclav caracterizat de acelaşi filosof. Am auzit de curînd pe un istoric reputat spunând că Stefan cel Mare i-a cerut urmaşului său să se pună bine cu Poarta. Adică îl sfătuia pe Bogdan să aplice, la noi, politica umbrelei deschise pe timp de ploaie, la ei. Constantin Rădulescu-Motru scria într-o lucrare de referinţă pe tema calităţilor şi defectelor românului: „ Sufletul industriaşului de aiurea, este stăpânit de frigurile muncii inventive şi de riscul luptei; în sufletul industriaşului român găsim desfăşurându-se abilitatea politicianului. Profiturile capitalistului român provin de cele mai multe ori din măiestria cu care acesta îşi aserveşte bugetul Statului. Capitalistul român nu are niciodată încredere în forţele lui individuale. El (românul, n.m.) are un suflet gregar , şi atîta tot.”

Avem o groază de defecte, dar mai avem şi calităţi? Singurele noastre bogăţii să fie o ţară frumoasă şi fetele frumoase? (lucruri pentru care nu avem nici un merit!)

Lucrarea lui Motru din care am citat mai sus se numeşte „ Sufletul neamului nostru. Calităţi şi defecte.” Filosoful face referiri interesante la calităţi precum: curajul românului, eroismul lui (în război), naţionalismul românului, religiozitatea românului şi altele. Şi Motru nu este singurul gânditor care face astfel de analize. Trebuie să-i amintesc în acest context pe Dimitrie Drăghicescu, pe Mircea Vulcănescu mai ales, pe Ţuţea. Avem, avem şi calităţi.

Cum comentaţii rezultatele sondajului intitulat ,,Valorile românilor(sic!)” care spun că 78% dintre români vor un conducător puternic, care să nu-şi bată capul cu Parlamentul şi cu alegerile, în timp ce 20% că viaţa le-ar fi mai bună sub un regim militar. Ne e dor de dictatură? Suntem un popor de slugi? Plângem după bici?

Este vorba de componenta gregară, de turmă, a românului. Pot aduce o sumedenie de exemple. La ce bun? Evidenţele nu trebuie nici argumentate, nici demonstrate. Ele există pur şi simplu.

Cum apreciaţi faptul că armata şi biserica, instituţii care nu sunt constituite pe baze democratice, continuă să aibă cel mai mare capital de încredere din partea românilor?

Capitalul de încredere de care se bucură instituţii precum Armata şi Biserica în conştiinţa românilor se datorează calităţilor sufletului nostru invocate mai adineauri: curajul soldatului şi evlavia creştinului. Românul este convins că acestea sînt permanenţe valorice, că respectivele instituţii pot funcţiona fără derapaje, indiferent de cine se află în fruntea lor, indiferent de lider. Sunt instituţii ne-politice, deci exponenţiale pentru aspiraţiile noastre neschimbătoare şi nestricăcioase, ca să folosesc un termen cronicăresc.

Spuneţi-mi o ocazie când v-a fost ruşine că sunteţi român. Dar când v-aţi simţit mândru de acest lucru.

Nu sînt un om ruşinos. Îmi amintesc însă de o situaţie din trafic de acum doi ani. Şoselele şi drumurile arătau mai îngrozitoare decît imaginile televizate dintr-un Irak bombardat zilnic. În faţa craterelor, trebuia să opreşti maşina dacă din sens invers venea o alta. Erau şi situaţii în care ambele maşini trebuiau să oprească. Într-o zi, în faţa unor gropi cât căldările, am oprit şi eu şi un străin. Un neamţ. A coborât din Mercedesul lui şi a început să ţipe la mine, să mă înjure, să-mi spună cuvinte grele. Nu conta că şi eu conduceam un Opel nou – nouţ. Conta că numărul meu de înmatriculare era românesc. Sigur, nu răspundeam eu de drumurile alea blestemate (sunt pe cale de a redeveni ce au fost: nenorociri, pur şi simplu!), dar eram vinovat pentru că eram român. A fost, pentru prima oară în viaţa mea, când n-am avut replică, nici măcar o înjurătură tradiţională, mioritică. Mi-a fost extrem de ruşine. Cealaltă situaţie? Orice mare succes românesc, din orice domeniu, mă face să mă simt mândru că sunt român. Din păcate, sunt tot mai rare şi mai neînsemnate. Există excepţii, desigur. Cinematografia românească, premiată la mari festivaluri, spectacolele teatrale regizate de Silviu Purcărete, Tompa Gabor, Alexandru Darie şi alţii. Există Lucian Bute. Există elevii olimpici internaţionali. Am fost mândru să mă număr printre profesorii care au pregătit un astfel de elev. ( Maria Ciurchea, menţiune la Olimpiada Internaţională de Filosofie, 2008.)

Întrevedeţi vreo speranţă pentru soarta noastră ca popor? De unde să vină ea?

Am o speranţă, dar ea nu vine din istorie. Despre lucrul ăsta vorbesc, într-un fel sau altul, toate personajele pieselor mele. Eu nu mai am nimic de adăugat.

Fiind un filosof, aţi reuşit să ajungeţi la esenţa lucrurilor, a fenomenelor care ne înconjoară. Faptul că aţi ajuns să cunoaşteţi adevărul v-a făcut mai fericit sau, după cum spune Biblia, mai liber?

Nu sînt filosof.

Mircea Ghiţulescu, în prefaţa cărţii dumneavoastră, scrie următoarele despre Cornel Teulea: „La urma urmei, avem de a face cu un înţelept care practică un mod foarte personal de a face filozofie în dialog.”

Afirmaţia unui intelectual de talia domnului Ghiţulescu mă onorează.

Este singurul istoric al literaturii dramatice româneşti în viaţă, din câte ştiu eu.

Este romancier, critic dramatic, teatrolog şi istoric literar. De altfel, este singura sursă critică pentru Nicolae Manolescu în a sa ,,Istorie critică a literaturii române”, partea de dramaturgie.

Deci?

Deci, ca să fac filosofie, scriu teatru. La urma urmei, este un mod mai autentic de a ajunge la adevăr, comparativ cu abstracţia conceptului.

Nume: Cornel Teulea
Data şi locul naşterii: 7 octombrie 1947, comuna Hârseni.
Starea civilă: căsătorit cu Steluţa Teulea, învăţătoare. Un copil, Sebastian Teulea, 28 de ani, de 6 ani la New York, lucrează şi este în ultimul an la Art Institute.
Profesia: profesor la Colegiul Naţional „Radu Negru”. Dramaturg, membru al USR.

11 COMENTARII

  1. Doresc mult noroc si multa fericire D-lui Profesor Teulea de la care am primit numai sfaturi bune….care si acum, dupa 5 ani de la terminarea liceului, inca mi le amintesc cu multa placere. Numai bine si multa sanatate!

  2. …este pentru prima oara in 20 de ani cand am avut ocazia sa citesc ceva despre profesorul Teulea si m-am bucurat foarte mult sa citesc acest interviu …

    …profesorul Teulea mi-a fost diriginte acum 20 de ani si pot sa spun ca cunt mandra ca am avut aceasta oportunitate de a-l avea ca diriginte.Este o persoana integra cu valori nenumarate ,o persoana de la care am avut foarte multe lucruri bune de invatat ,o persoana cu „suflet” care intotdeauna a stiut sa-si apropie elevii intr-un mod unic si personal…

    …desi sunt plecata din Romania de foarte multi ani …nu am uitata de unde am plecat si nu voi uita niciodata acele persoane care au avut impact deosebit in viata mea…si sunt mandra sa-mi amintesc de fostul meu diriginte:”omul de valoare”:Profesorul Teulea…

    …urez numai bine Profesorului Teulea si familiei lui totodata…

    …cu mult respect de aici de departe,

    Adriana Brodeala

  3. …este pentru prima oara in 20 de ani cand am avut ocazia sa citesc ceva despre profesorul Teulea si m-am bucurat foarte mult sa citesc acest interviu …

    …profesorul Teulea mi-a fost diriginte acum 20 de ani si pot sa spun ca cunt mandra ca am avut aceasta oportunitate de a-l avea ca diriginte.Este o persoana integra cu valori nenumarate ,o persoana de la care am avut foarte multe lucruri bune de invatat ,o persoana cu „suflet” care intotdeauna a stiut sa-si apropie elevii intr-un mod unic si personal…

    …desi sunt plecata din Romania de foarte multi ani …nu am uitata de unde am plecat si nu voi uita niciodata acele persoane care au avut impact deosebit in viata mea…si sunt mandra sa-mi amintesc de fostul meu diriginte:”omul de valoare”:Profesorul Teulea…

    …urez numai bine Profesorului Teulea si familiei lui totodata…

    …cu mult respect de aici de departe,

    Adriana Brodeala

  4. …este pentru prima oara in 20 de ani cand am avut ocazia sa citesc ceva despre profesorul Teulea si m-am bucurat foarte mult sa citesc acest interviu …

    …profesorul Teulea mi-a fost diriginte acum 20 de ani si pot sa spun ca cunt mandra ca am avut aceasta oportunitate de a-l avea ca diriginte.Este o persoana integra cu valori nenumarate ,o persoana de la care am avut foarte multe lucruri bune de invatat ,o persoana cu „suflet” care intotdeauna a stiut sa-si apropie elevii intr-un mod unic si personal…

    …desi sunt plecata din Romania de foarte multi ani …nu am uitata de unde am plecat si nu voi uita niciodata acele persoane care au avut impact deosebit in viata mea…si sunt mandra sa-mi amintesc de fostul meu diriginte:”omul de valoare”:Profesorul Teulea…

    …urez numai bine Profesorului Teulea si familiei lui totodata…

    …cu mult respect de aici de departe,

    Adriana Brodeala

  5. mare om, mare caracter! si n-o zic in sensul ala cinic!
    mi-aduc aminte cand a zis la prima ora de filosofie ca daca va suspecta macar pe cineva ca va avea o atitudine de „miserupist” despre filosofie, ori ii va citi pe toti filosofii istoriei, ori va ramane repetent 🙂 . Mi se pare un lucru de baza: dc nu mai esti motivat, nu faci nimic in viata asta!

    tin sa-i multumesc pentru cartile cu Nietsche pe care mi le-a imprumutat sa le citesc acum…9 ani! Bineinteles le-am inapoiat nevatamate.

    As vrea sa stiu unde pot gasi cartea dansului „Damnaţii” ?!

  6. eu am avut noroc sa interpretez un personaj intr o piesa de teatru scrisa de Domnul Teulea. Si acum, la 40 de ani ai mei, cànd il intàlnesc imi scot màinile din buzunar. E un semn de respect in fata Profesorului Cornel Teulea

  7. Un interviu care ne descrie foarte bine ca natie, putem fi schimbati (mai ales generatiile de dupa 90) dar e nevoie de oameni ca acesta care sa ne indrume. Sunt fericit ca i-am fost elev, desi doar un an.
    Abia astept sa citesc cartea!

    Felicitari si mult respect, Ludu Darius XIID ’08-’09

    (De aici se poate cumpara cartea „Damnatii”
    http://www.edituraeikon.ro/cos.php?idC=39)

  8. […]                 Îl cunosc pe Cornel Teulea de mult. Era să spun “de-o viaţă”, dar, deşi exact, adevărul  e că “de două” vieţi: şi cea dinainte de 1989, şi cea de după. Nu ştiu (sau, n-are importanţă acum) dacă şi cît m-am schimbat eu în cele “două” vieţi, dar cu siguranţă Cornel a rămas acelaşi, egal cu sine însuşi, păstrîndu-şi – şi prin faptul că scrie teatru de mai bine de patruzeci de ani – neschimbată “poziţia fiinţei”. Chiar şi “locul lui în Lume”, temeinic “ocupat” şi “administrat” (născut într-un sat “aspru” de la poalele Munţilor Făgăraş, versantul nordic, Cornel n-a părăsit niciodată Făgăraşul, unde practică dedicat profesiunea de dascăl). Nu “teatrum mundi” pare să-l fi pus în mişcare în toţi aceşti ani, ci o formă personală, asumată cu stoicism şi modestie, de “teatrum mentis”.  A suportat fără să se victimizeze (cu atît mai puţin, să se “heroizeze”) riscurile ce decurg din retragerea într-un “teatru” fără scenă şi spectatori. Cel puţin temporar, întrucît dramaturgia lui nu “refuză” totuşi “teatrul de scîndură”. Regretatul teatrolog Mircea Ghiţulescu avea dreptate să se întrebe în prefaţa semnată de el la volumul Damnaţii (Editura Eikon, 2009): “Nu ştim dacă dramele sale (ale lui C.T., n.m.) se pot juca pe scenă pentru că spaţiile sunt elaborate în bibliotecă, nu în sala de spectacole…”. Aşa fiind, textele lui Cornel Teulea, adevărate “cutii de rezonanţă” ale unei consistente culturi filosofice (autorul fiind absolvent al Facultăţii de filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj), dialoghează imaginar cu umbrele unor Heraclit, Cioran, Camus, Pascal, Nietzsche, Kant, Kierkegaard, Wittgenstein sau Don Juan, Bulgakov, Beethoven, Bach, Eminescu ori cu alţi dramaturgi ai absurdului precum Ionesco, Vişniec sau, mai puţin cunoscutul ungur Orkeny Istvan.  Textele lui sunt, cum remarcă mai tînărul (dar sagacele) critic de teatru Claudiu Groza (în prefaţa la volumul Teatru minut, Editura Grinta, 2003), “un tip orwellian de percepţie, reuşind să penetreze coaja lucrurilor, orizontul contingent al întîmplărilor cotidiene. Descifrînd miezul nevăzut al universului, dramaturgul ne oferă nişte fotograme ale hiperrealităţii, în care grotescul, absurdul, banalul şi firescul se întretaie, coexistă.”  Această observaţie este întărită şi nuanţată, totodată, şi de criticul (şi prietenul autorului) Cornel Moraru: “Piesele lui Cornel Teulea sunt nişte microeseuri vorbite pe mai multe voci (…). Parabola, folosită cu precădere de autor, nu e un simplu procedeu retoric. Ea face parte din realitatea însăşi distorsionată a unei lumi de tip orwellian.”  O dimensiune a scrierilor dramaturgice care nu lipseşte, însă, nici profesorului Cornel Teulea. Iată-l răspunzînd, într-un interviu acordat unui ziar local, la întrebările unui fost alumn (http://www.tvfagaras.ro/interviu-cu-profesorul-si-scriitorul-cornel-teulea.html):  […]

LĂSAȚI UN MESAJ