Informare primăria Șercaia

0
345
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Informare primăria Șercaia
”Primăria Șercaia vă informează că, odată cu sosirea primăverii se face curățenia tradițională în gospodării și terenuri agricole. Vă atragem atenția că este interzisă incendierea gunoaielor și a miriștilor.”
N.R. ”Legea Compostului – Legea 181/2020 privind gestionarea deșeurilor nepericuloase compostabile, care intră în vigoare începand cu data de 20 februarie 2021.
Conform acestei legi, arderea frunzelor şi/sau a resturilor vegetale în gospodării este interzisă, devenind contravenție. Cei care vor încalca legea vor achita amenzi între 400 şi 800 lei (persoanele fizice), respectiv între 10.000 şi 20.000 lei (persoanele juridice). Aceste amenzi sunt aplicate de către comisarii Gărzii de Mediu.
Suprafața comunei Șercaia se suprapune cu arii protejate (SIT NATURA 2000, rezervații naturale). Conform prevederilor art. 98, alin. 1, lit. a, din OUG 195/2005, aceasta constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la trei luni la un an sau cu amendă, daca a fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
Conform art 56, alin. 1, lit. m, din OUG 57/2007, neevacuarea de către persoanele fizice sau juridice a deșeurilor generate în urma activităților proprii în ariile protejate constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională:
– de la 3.000 lei la 6.000 lei pentru persoane fizice
– de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice”

LĂSAȚI UN MESAJ