Marţi, 26 ianuarie, a avut loc predarea amplasamentului către Asocierea SC Con-A SRL – SC Con-A Operations SRL – SC Drum Inserv SRL, care şi-a adjudecat execuţia proiectului „Pod peste râul Olt pe DJ 105 la km 0+660, în localitatea Voila”.
Este vorba despre un proiect investiţional al Consiliului Judeţean Braşov, finanţat în cadrul etapei a II-a a Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Acest proiect trebuia realizat mai de mult, dar la mai multe proceduri de achiziţie lansate de administraţia judeţeană nu s-au înscris firme interesate să-l implementeze. Au existat trei astfel de proceduri de achiziţie lansate de administraţia judeţeană: în 25 septembrie 2019, 5 noiembrie 2019, respectiv 19 decembrie 2019 – toate fiind anulate din lipsă de competitori. Abia la cea de-a patra, demarată în 5 iunie 2020, s-au înscris doi operatori economici. După parcurgerea etapelor procedurale privind evaluarea ofertelor, comisia desemnată la nivelul CJ Braşov a declarat câştigătoare oferta prezentată de Asocierea SC Con-A SRL – SC Con-A Operations SRL – SC Drum Inserv SRL.
La predarea amplasamentului, de marți, au participat reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale, având în vedere că acest pod are o importantă strategică şi reprezintă calea principală de acces între Gara Voila şi Poligonul NATO de la Cincu. Acesta fiind motivul pentru care, conform proiectului, noua construcţie va avea o complexitate deosebită şi are prevăzută o durată de exploatare de 95 de ani.
Au mai fost prezenţi, reprezentanţii Hidroelectrica, ai furnizorilor de utilităţi, precum și cei doi primari ai comunelor beneficiare directe a obiectivului, Gheorghe Osalciuc, primar Voila și Sorin Suciu, primar Cincu.
Valoarea totală a contractului pentru execuţia proiectului „Pod peste râul Olt pe DJ 105 la km 0+660, în localitatea Voila” este de 15.656.698,36 lei, din care 14.422.685,20 lei sunt bani accesaţi prin PNDL, iar diferenţa de 1.234.013,16 lei este asigurată din bugetul judeţean. Durata de realizare a contractului este de 28 de luni, încă constructorul şi-a propus să facă toate eforturile pentru a finaliza lucrările până la 31 decembrie 2021.
Lucrările propriu-zise vor începe în luna aprilie, ele fiind precedate de activităţile de organizare de şantier şi de producţie a materialelor necesare.
Contractul cuprinde demolarea podului situat pe Drumul Judeţean 105 şi construirea unui pod nou, cu o lungime de 93,95 metri şi o lăţime totală de 13,50 metri. Vor fi executate lucrări de refacere a albiei Oltului în amonte şi aval, vor fi construite rampe de acces, va fi amenajat drumul pe lungimile minime necesare, vor fi deviate rețelele de utilități din amplasament, urmând a fi refăcute utilitățile pe noua structură şi vor fi realizate lucrări pentru siguranţa circulaţiei.
„Mă bucur că există interes din partea constructorului pentru ca această lucrare să fie terminată înainte de termenul prevăzut în contract, ţinând cont că este un proiect foarte important pentru noi – ca administraţie judeţeană, dar în egală măsură pentru comunităţile locale din Ţara Făgăraşului şi pentru forţele armate care desfăşoară exerciţii militare la Cincu. Este o mare satisfacţie pentru noi că reuşim, iată, să dăm drumul unor lucrări de amploare şi, după zeci de ani, să reconstruim cele mai importante poduri peste Olt”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.
Podul de la Voila este cel de-al patrulea pod nou peste râul Olt pe care îl realizează Consiliul Judeţean Braşov, după podurile de la Crihalma şi Hălmeag – deja deschise circulaţiei, şi cel de la Augustin – care urmează să intre în şantier.