Încep angajările pentru execuția podului de peste Olt de la Voila

0
1416
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

La finalul lunii ianuarie, mai exact pe 26 ianuarie, a avut loc predarea amplasamentului către Asocierea SC Con-A SRL – SC Con-A Operations SRL – SC Drum Inserv SRL, care şi-a adjudecat execuţia proiectului „Pod peste râul Olt pe DJ 105 la km 0+660, în localitatea Voila”. Este vorba despre un proiect investiţional al Consiliului Judeţean Braşov, finanţat în cadrul etapei a II-a a Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Odată cu preluarea amplasamentului, constructorul a început treaba și face angajări. Astfel, potrivit datelor de pe site-ul Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Brașov, compania CON-A Operations SRL, angajează muncitori necalificați la demolarea clădirilor, dulgheri, zidari și fierari-betoniști. Valoarea totală a contractului pentru execuţia proiectului „Pod peste râul Olt pe DJ 105 la km 0+660, în localitatea Voila” este de 15.656.698,36 lei, din care 14.422.685,20 lei sunt bani accesaţi prin PNDL, iar diferenţa de 1.234.013,16 lei este asigurată din bugetul judeţean. Durata de realizare a contractului este de 28 de luni, însă constructorul şi-a propus să facă toate eforturile pentru a finaliza lucrările până la 31 decembrie 2021.
Lucrările propriu-zise vor începe în luna aprilie, ele fiind precedate de activităţile de organizare de şantier şi de producţie a materialelor necesare.
Contractul cuprinde demolarea podului situat pe Drumul Judeţean 105 şi construirea unui pod nou, cu o lungime de 93,95 metri şi o lăţime totală de 13,50 metri. Vor fi executate lucrări de refacere a albiei Oltului în amonte şi aval, vor fi construite rampe de acces, va fi amenajat drumul pe lungimile minime necesare, vor fi deviate rețelele de utilități din amplasament, urmând a fi refăcute utilitățile pe noua structură şi vor fi realizate lucrări pentru siguranţa circulaţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ