Duminică în jurul orei 14.00, conform informației transmisă de primarul comunei Ucea, Adrian Grovu, a izbucnit un incendiu de vegetație în zona Victoria – Ucea Mare/ Muchia Gardoman, care amenința fondul forestier din zona unde există o plantație de puieți. În primă instanță, trei echipaje de pompieri, un grup de pădurari si 14 voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Ucea s-au deplasat la fața locului împreună cu primarul comunei Adrian Grovu, care a coordonat forțele de intervenție de la baza muntelui alături de comandantul secției de pompieri Victoria, locotent colonel Ciprian Toma.
Incendiul a izbucnit la vegetația uscată si liziera pădurii de răsinoase, iar din estimările de la fata locului incendiul s-a manifestat pe aproximativ 6-8 hectare.
”La fața locului s-au deplasat aproximativ 25 de pompieri si 20 de lucratori de la Ocolul Silvic Victoria. Din primele informatii se pare ca focarele de incendiu se intind pe o suprafata de aproximativ 10 hectare. Actiunea de interventie este îngreunată din cauza faptului că nu se poate realiza accesul cu autospecialele de interventie pâna la focarele de incendiu, pompierii fiind nevoiti sa se deplaseze pedestru, mai bine de 2 ore, pe timp de noapte, pe un teren accidentat. Reamintim cetatenilor si tuturor proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri că le este interzis să ardă miriştile, stufărişul sau vegetaţia uscată, fără acceptul autorităţilor competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabilă a primăriilor şi serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă. Nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale pot avea consecinţe grave asupra comunităţii, prin pierderi de vieţi omeneşti, producerea de pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător.
Amenzile prevăzute pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2005, privind protecţia mediului, sunt cuprinse între 3.000 şi 6.000 de lei pentru persoanele fizice şi între 25.000 şi 50.000 de lei pentru cele juridice”- menționa în informarea despre incendiu, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, maiorul Ciprian Sfreja.
A doua zi pompierii și silvicultorii au reluat acțiunea de stingere a focarelor de incendiu izbucnit la fondul forestier din Munții Făgăraș: ”În momentul de față intervin pentru stingerea focarelor de incendiu 44 de pompieri, aproximativ 50 de lucrători de la Ocolul Silvic ”Pădurile Făgărașului” și Ocolul Silvic Făgăraș. Incendiul nu s-a extins si se depun eforturi considerabile pentru lichidarea focarelor de incendiu. Misiunea este în dinamică”, precizează reprezentanții ISU Brașov.
Sursa foto: facebook.com/adrian.grovu.3