Un incendiu de vegetație a izbucnit aseară,în jurul orei 20.00, în zona Poiana Mărului- Zărnești.
Autoritățile au fost anunțate printr-un apel la 112, potrivit I.P.J. Brașov.
„La intervenție au participat: 18 cadre de la I.S.U. Brașov, 17 pădurari de la Ocolul Silvic, 28 de persoane de la SVSU Poiana Mărului și un echipaj de la 4×4 Rescue.
Intervenția a fost dificilă din cauza faptului că nu s-a putut ajunge cu autospecialele de intervenție până la focarele de incendiu, personalul care a intervenit fiind nevoit să transporte apa pe terenul accidentat până la focarele de incendiu.
A ars litiera și vegetația uscată pe o suprafata de aproximativ 5 hectare și intervenția pentru stingerea tuturor focarelor a durat 5 ore”, potrivit I.S.U. Brașov.