
România va trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026, când ceasurile vor fi date înainte cu o oră. Ora 03:00 devine ora 04:00, astfel că ziua de duminică va avea doar 23 de ore. Smartphone-urile și celelalte dispozitive inteligente se vor ocupa automat de această schimbare. Ora se schimbă de două ori pe an în România, în martie și octombrie. Odată cu această modificare, România trece de la ora standard a Europei de Est (EET) la ora de vară a aceluiași fus orar (EEST). Ideea orei de vară a apărut pentru prima oară la omul de știință Benjamin Franklin, în anul 1784. Acesta a scris un eseu numit „An Economical Project” în care a emis câteva idei pentru economisirea uleiului folosit la lămpile de iluminat, potrivit Observatorului astronomic. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu anul 1916 (între 30 aprilie – 1 octombrie). Au urmat britanicii care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai – 16 octombrie). Alte țări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Denemarca, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia și Tasmania.
Pe 19 martie 1918 s-a introdus și în Statele Unite ora de vară, dar a fost folosită doar până în 1919. Din cauza opoziției fermierilor s-a renunțat la ora de vară. Cea mai mare confuzie s-a creat în Statele Unite unde fiecare stat avea propria regulă de introducere a orei de vară, situație ce s-a menținut până în 1966.
În acest moment 70 de țări au introdus ora de vară. Ora de vară nu este folosită în țările de la Ecuator și de la tropicul Capricornului. Două țări importante, Japonia și China, nu folosesc ora de vara.
UE a unificat pentru prima dată trecerea la ora de vară în 1980 pentru a asigura o abordare unitară a acesteia în cadrul pieței unice.
În România ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 și până în 1940, când s-a renunțat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lui octombrie.
Între anii 1941 și 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. Reintroducerea orei de vară s-a produs în 1979.
În 1979, România a semnat Convenţia fusurilor orare, iar, în 1997, a intrat în vigoare Ordonanţa nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României, care la art (1) preciza că: ”În cadrul orarului de vară se stabileşte ora oficială de vară, decalată cu o oră în avans faţă de ora Europei Orientale, aplicabilă din ultima duminică a lunii martie, ora 3.00, care devine ora 4.00, până la ultima duminică a lunii octombrie, ora 4.00, care devine ora 3.00″.
Până în 1996 (cu mici excepții) ora de vară se introducea la sfârșitul lui martie până la sfârșitul lui septembrie.
Din 1997 se trece la ora de vară incepând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie.












