Prefectul Județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” al județului Brașov, col. Lucian Marciu, și șeful Inspecției Prevenire din cadrul acestei instituții, lt. col. George Anton, au susținut ieri, 11.04.2024, o conferință de presă la sediul Instituției Prefectului.
În deschiderea conferinței de presă, col. Lucian Marciu a prezentat câteva date referitoare la activitatea ISU Brașov în primul trimestru al acestui an. Astfel, în perioada ianuarie-martie, personalul instituției a intervenit la 5.374 evenimente. Dintre acestea, 3.897 au fost acțiuni SMURD, în cursul cărora au fost asistate 4.044 persoane (3.427 adulți și 617 copii). În perioada de referință, s-au înregistrat 640 de acțiuni ale gărzilor de intervenție, în cursul cărora au fost salvate 237 de persoane (224 adulți și 13 copii), valoarea bunurilor salvate fiind estimată la 54 milioane de lei.
În primul trimestru al acestui an, Inspecția de Prevenire din cadrul ISU Brașov a efectuat 268 de controale la unitățile de primire turistică și de alimentație publică aferente acestora, fiind constatate 1.735 deficiențe. 117 dintre acestea au fost soluționate pe timpul controlului. Au fost aplicate 1.222 avertismente și 424 de amenzi în cuantum total de 5.920.000 lei, precum și 7 sancțiuni complementare de oprire a funcționării, determinate de încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu.
Reprezentanții ISU Brașov au făcut apoi o prezentare a campaniei „Detector pentru viață”, derulată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Departamentul pentru Situații de Urgență, în parteneriat cu E.ON și Delgaz Grid. Prin această campanie, care își propune să conștientizeze populația asupra necesității prevenirii riscului de incendiu, vor fi distribuite și montate cu titlu gratuit 10.000 de detectoare de fum și de monoxid de carbon donate de cei doi agenți economici parteneri. Campania se va desfășura în 20 de județe, printre care și Brașovul, care au primit câte 375 de detectoare de fum și 125 detectoare de monoxid de carbon.
În județul Brașov, acestea vor fi montate în locuințele din 15 localități situate în mediul rural, identificate ca fiind vulnerabile.
sursa foto:brasovstiri.ro