Marți, 20.04.2021, a fost semnat Ordinul nr. 7049 de către Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, privind prelungirea măsurii de carantină zonală pentru comuna Comăna, începând cu data de 20.04.2021, orele 22:00, până în data de 27.04.2021, orele 22:00. Ordinul a fost emis ținând cont de Hotărârea nr. 109 din 20.04.2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov, emisă pe baza analizei de risc efectuată de Direcția de Sănătate Publică a județului Brașov și avizului Institutului Național de Sănătate Publică. În acest caz, locuitorii comunei Comăna trebuie să respecte următoarele reguli:
– Este strict interzisă intrarea/ieșirea din zonele carantinate prin alte zone și căi de acces în afara celor deschise circulației publice, pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere.
– Circulația și staționarea în spații publice a persoanelor este interzisă, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza declarației pe proprie răspundere, legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.
Se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 05.00 – 20.00, cu următoarele excepții:
– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
– deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
– deplasările scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi sportive de echipă), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
– deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
– deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
– deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
– îngrijirea sau administrarea unei proprietăți;
– eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
– participare la programe sau proceduri în unități sanitare și de tratament;
– pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiunide întreținerea vehiculelor, activitățicare nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
– alte motive justificate, precum: deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale, îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie;
– îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistenta persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilitățiori deces al unui membru de familie;
– deplasarea pentru participarea la slujbele religioase în condițiile ordinelor de carantinare;
– deplasarea către instituțiile publice și financiare;
Hotărârea nr. 109 din 20.04.2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov o puteți găsi AICI