Împreună înainte de Paşti

0
35
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

spovedanie-preoti4Pregătirile pentru sărbătoarea pascală au început deja. Magazinele sunt aprovizionate cu produse tradiţionale, iar autorităţile au stabilit târgurile pentru comercializarea mieilor. Pregătirea pentru Paşti înseamnă însă pentru credincioşi şi mărturisirea păcatelor. Astfel, sute de făgărăşeni au trecut pragul bisericilor pentru a se spovedi şi împărtăşi. Joia trecută a venit şi rândul preoţilor. Cu toţii s-au adunat la Catedrala din Făgăraş, unde au s-au împărtăşit, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului.

Pentru majoritatea credincioşilor, Postul Mare este un prilej bun pentru a merge la duhovnic să-şi mărturisească păcatele. În ultima perioadă, sute de făgărăşeni au trecut pragul bisericilor tocmai din acest motiv. Dar nu numai enoriaşii îşi mărturisesc păcatele, ci şi preoţii. A devenit deja o tradiţie ca în perioada premergătoare sărbătorii pascale şi slujitorii altarelor să se mărturisească şi să se împărtăşească. În acest an, aceştia s-au adunat la Catedrala din Făgăraş unde a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului. Preoţii din protopopiatul Făgăraş au primit Sfânta Împărtăşanie chiar din mâna Mitropolitului.

,,Şi preoţii care spovedesc au nevoie să se spovedească, şi ei au duhovnicii lor. Sunt unii care sunt mai depărtaţi de centru, sau sunt în localităţi izolate şi nu au posibilitatea de a fi mereu împreună. Pentru ca în perioada aceasta să fim cu toţii pregătiţi, eu am apreciat demult rânduiala aceasta, ca preoţii să se adune ca la o şedinţă lunară, în care să ne ocupăm însă de lucrurile duhovniceşti, nu de cele administrative”, a spus IPS Laurenţiu Streza – Mitropolitul Ardealului. ,

,,Am săvârşit, împreună cu IPS Laurenţiu Streza, Liturghia arhierească, în cadrul căreia s-au împărtăşit toţi preoţii din Protopopiatul Ortodox din Făgăraş. Avem acest obicei în fiecare an, în apropierea Paştelui, ca preoţii să se întâlnească pentru a se împărtăşi cu toţii la aceeaşi Sfântă Liturghie. Astăzi a fost deosebit pentru faptul că preoţii au primit Sfânta Împărtăşanie, Trupul şi Sângele Mântuitorului, din mâna Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit”, a spus preotul Ioan Ciocan, protopopul Făgăraşului.

Înaltpreasfinţitul Laurenţiu va merge în zilele următoare şi în celelalte protopopiate din Arhiepiscopia Sibiului.
(Mihaela BĂRGĂOANU)

LĂSAȚI UN MESAJ