Bucurie mare pentru copiii din Făgăraș și împrejurimi. Cu o săptămână înaintea sărbătorii Pascale, Iepurașul și Zâna Primăverii vor poposi pentru 5 zile la căsuța de poveste, din centrul Făgărașului. Începând cu 10 aprilie 2023, în intervalul orar 17.00 -20.00, copiii își vor putea demonstra creativitatea și imaginația pictând ouă, căsuțe pentru păsărele și peisaje pe sticlă. Vor putea de asemenea să planteze și flori, iar cei mai iscusiți vânători vor participa la goana după ouă. Micuții vor fi pictați în personajele preferate, vor primi baloane și vor avea parte de multe alte surprize. Activitățile sunt gratuite și sunt susținute de Primăria Făgăraș.
„Țup-țup -țup , iepurașul e pe drum!“. Copiii din zona Făgărașului vor avea parte de o mică bucurie din partea Primăriei Făgăraș și în acest an. A venit momentul ca Urechilă să se întoarcă la Căsuța de Poveste din centrul Făgărașului și nu va fi singur ci însoțit de Zâna Primăverii și câțiva iepurași mai mici.
Startul evenimentului va fi dat luni, 10 aprilie 2023 iar activitățile dedicate copiilor se vor încheia vineri, 14 aprilie 2023.
Iepurașul și Zâna Primăverii vor fi prezenți în această perioadă, în intervalul orar 17.00 – 20.00.
Mare atenție! În fiecare zi, se va organiza vânătoare de ouă. Cei mai iscusiți ”vânători” vor fi răsplătiți pe măsură. Toți copiii vor primi surprize dulci din partea iepurașului.
În paralel, se va desfășura și tradiționala campanie de ajutorare ”Iepurașul la Cutie”. Ca urmare, cei care doresc pot face donații de haine, jucării sau dulciuri pentru copiii mai puțini norocoși. ”Iepurașul la cutie” este un proiect în colaborare cu ”Crucea Roșie Făgăraș”.
Program ateliere de creativitate 17.00 – 20.00
Luni, 10 aprilie 2023 – Atelier decorare ouă polistiren cu vopsea, efect marmura
Marți, 11 aprilie 2023 – Atelier decorare căsuțe pentru păsări
Miercuri, 12 aprilie 2023 – Atelier de pictat forme din ipsos
Joi , 13 aprilie 2023 – Atelier de picture pe sticlă
Vineri, 14 aprilie 2023 – Atelier de grădinărit