Școala profesională de la Șenchea îi pregătește pe tineri în meseriile de mecanic auto, horticultor, lucrător hotelier și bucătar și este din ce în ce mai mult căutată.
De curând elevii claselor a VIII-a au avut ocazia să viziteze atelierele auto și serele. Dar și să vadă cum este înfrumusețată zona verde din curtea liceului de către elevii clasei a XI-a de la Horticultură, coordonați de profesori. La horticultură elevii de la Liceul Doctor Ioan Șenchea studiază cultura și ameliorarea pomilor și arbuștilor fructiferi, viței de vie, legumelor și florilor precum și vinificarea strugurilor și tehnologia prelucrării produselor horticole. Pentru anul școlar 2017-2018, Liceul Tehnologic „Dr. Ioan Șenchea“ are două clase pentru cursuri la zi, respectiv Economic- 28 de locuri și Industrie alimentară-28 de locuri. Pentru Școala Profesională sunt trei clase:
Mecanic auto -28 locuri
Horticultor 28 locuri
Lucrător hotelier -14 locuri
Bucătar -14 locuri
De asemenea, în oferta școlară a fost inclusă și o clasă de a IX-a de Științe Sociale pentru învățământul cu frecvență redusă. Elevii care vor să-și continue pregătirea și după finalizarea liceului pot opta pentru școala postliceală pentru clasa de Tehnician activități de agroturism montan.