Handbal juniori

0
68
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

junioriJuniorii III – vicecampioni naţionali !

Performanţă de excepţie obţinută de cei mai mici handbalişti ai Clubului Sportiv Şcolar Făgăraş. La sfârşitul săptămânii trecute, juniorii făgărăşeni, pregătiţi de prof. Dumitru Opriş, au participat la turneul final al campionatului republican unde, după un parcurs fără greşeală, au ajuns până în finală. Turneul s-a desfăşurat la Sighişoara, iar la competiţie au participat cele mai bune opt echipe ale campionatului. C.S.S. Făgăraş a fost repartizată în seria II-a, unde a avut de înfruntat formaţiile : Grup Şcolar Koş Karoly Sf. Gheorghe, L.P.S. Lic. Militar M. Viteazu Alba Iulia şi LPS Banatul Timişoara. Din cealaltă serie, au făcut parte formaţiile Şc. Gen. 3 Adjud, L.P.S. Piatra Neamţ, Univ. Transilvania Cluj şi Extrem Baia Mare.
In serie, handbaliştii făgărăşeni nu au avut nici un fel de emoţii şi au obţinut trei victorii clare : 40-29 cu Lic. Militar M. Viteazu Alba Iulia
25-16 cu Grup Şcolatr Koş Karoly Sf. Gheorghe
30-21 cu LPS Banatul Timişoara.
Clasată pe primul loc în serie, C.S.S. Făgăraş s-a calificat în semifinale, unde a întâlnit formaţia Şc. Gen. 3 Adjud, pe care a învins-o cu 28-24. A urmat marea finală, unde a întâlnit pe LPS Piatra Neamţ. După un joc foarte disputat şi în multe momente echilibrat, formaţia nemţeană s-a impus cu 28-21.

Comportare meritorie

O frumoasă performanţă au obţinut şi junioarele III ale Clubului Sportiv Dara Făgăraş. La prima lor participare într-o competiţie oficială, echipa pregătită de către profesorul Marian Nicolae a avut o comportare lăudabilă. În campionat, s-au plasat pe poziţia secundă, fapt ce le-a permis să participe la turneul semifinal pe ţară. Această competiţie s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, în sala Polivalentă din Zalău, unde Dara Făgăraş a fost repartizată în grupa a VI-a, alături de formaţiile Dinamo Braşov, C.S.S. Zalău şi C.S. Transilvania Tg. Mureş. În cele trei jocuri disputate, micuţele handbaliste din Făgăraş au pierdut primele două întâlniri cu Dinamo Braşov (16-25) şi C.S.S Zalău (17-31), dar au învins pe Transilvania Tg. Mureş, cu 30-17. Clasată pe locul III la sfârşitul turneului, echipa făgărăşeană nu a reuşit calificarea la turneul final.

1 LPS Piatra Neamt 5 5 0 0 131-114 10
2 CSS Fagaras 5 4 0 1 144-118 8
3 Sc.Gl.3 Adjud 5 3 0 2 126-120 6
4 Gr.Sc.Kos Karoly CSM Sf.Gheorghe 5 2 0 3 118-126 4
5 Univ.Transilvania Cluj 4 2 0 2 98-101 4
6 LPS Lic.Mil.M.Viteazul Alba Iulia 4 1 0 3 115-120 2
7 Extrem Baia Mare 4 1 0 3 123-129 2
8 LPS Banatul Timisoara 4 0 0 4 103-130 0

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ