Handbal cu porțile închise la sala de la CN Radu Negru

0
362
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Federația Română de Handbal a luat decizia de a începe campionatele la nivel de junioare 2. Sistemul de desfășurare este identic cu cel de la seniori, respectiv desfășurarea de turnee care contează ca etape de campionat, dar fără spectatori. Echipele care s-au înscris în această ediție de campionat au fost împărțite în 8 grupe, de la grupa A, la grupa H. În primul turneu, Făgărașului i-a revenit organizarea meciurilor de la grupa din care face parte CSM Făgăraș, respectiv grupa F.
Jocurile se desfășoară în perioada 27- 31 ianuarie, iar echipele trebuie să respecte un protocol medical, stabilit de FRH care impune anumite restricții:
– Echipele vor efectua o testare COVID-19 prin metoda RT-PCR cu cel mult 48 de ore înainte de data programată pentru începerea turneului. Fiecare echipă va transmite către F.R.H. lista nominală a participanților, precum și rezultatul testelor efectuate înainte de prezentarea la competiție.
– Echipele pot face deplasarea la turneu doar în urma avizului favorabil primit din partea antrenorului federal responsabil
– La fiecare turneu, fiecare echipa are nominalizat un ofițer  COVID, responsabil cu organizarea și coordonarea protocolului medical stabilit.
În primul meci echipa de junioare II a CSM Fagaras care evoluează în Grupa F, a câștigat cu scorul de  36-25 (17-11) împotriva echipei ACS Băile Herculane. Jocul a fost controlat în totalitate de sportivele antrenate de Marius Marocico care s-au distantat la 6-1 (min.11) ; 13-7 (min.19) si au intrat cu un avans de 6 goluri la pauză (17-11).
În repriza a doua s-a înscris alternativ până în minutul 46, când fetele noastre au marcat de 3 ori consecutiv . În final, scorul a ajuns la 36-25, pentru CSM Făgăraș. Joi echipa noastră întâlnește Sporting Ghimbav, de la ora 13.10.
CSM Făgăraș : Dumitrașcu, Roșca, Heleria(9g), Ghețea, Morar(9g), Stoian(3g), Nițu, Aldea(1g), Cucu, Prună(3g), Cerghit(6g) și Danciu(5g) – antrenor  Marocico Marius

LĂSAȚI UN MESAJ