Guvernul lui Mario Monti adoptă un plan anticriză

0
24
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Guvernul italian al lui Mario Monti a adoptat duminică o cură anticriză de o rigoare draconică pentru a încerca să pună Italia la adăpost de criza datoriilor, au anunţat surse guvernamentale.

Monti urmează să susţină o conferinţă de presă pentru a prezenta aceste măsuri.

Acest plan estimat de presă la 24 de miliarde de euro şi a cărui adoptare a fost devansată de şeful Guvernului pentru duminică în loc de luni în faţa urgenţei situaţiei, conţine, potrivit primelor elemente, tăieri ale cheltuielilor publice, o creştere a fiscalităţii în special în domeniul imobiliar, precum şi o reformă a pensiilor denunţată de sindicate.

Aceste noi măsuri ar trebui să îi permită Italiei să ajungă la un echilibru bugetar în 2013 deoarece planurile de austeritate de 60 de miliarde de euro adoptate în iulie şi în septembrie nu sunt suficiente pentru a se atinge acest obiectiv în timp ce Italia riscă să intre în recesiune.

Măsurile prevăzute sunt „insuportabile din punct de vedere social” şi sunt o „lovitură foarte dură pentru pensionari”, a denunţat Susanna Camusso, secretar general al Cgil (stânga), principalul sindicat italian.

LĂSAȚI UN MESAJ