Se fac goane de împingere către pădure, pentru a speria animalele sălbatice, în special urşii. În fiecare seară, în jurul Făgăraşului, cei de la Asociaţia de Vânătoare din Făgăraş folosesc un aparat special, achiziţionat anul acesta, pentru a se asigura că animalele nu se apropie de oraş.
Sorin Şuler, directorul Asociaţiei de Vânătoare Făgăraş susţine că dacă s-ar redeschide vânătoarea la urşi, în zona Făgăraşului ar propune o cotă de recoltă de 22 de urşi.
Amintim că, vânătoarea de urşi bruni a fost interzisă de Ministerul Mediului in anul 2016. Senatorii au votat la sfârşitul lunii septembrie 2019, modificarea Legii vânătorii, cu un amendament prin care ursul a fost eliminat de pe lista animalelor protejate. Astfel, ursul a fost inclus, pentru o perioadă de cinci ani, pe lista animalelor care pot fi vânate în anumite perioade. Pentru urs, aceste perioade sunt 1 aprilie – 30 mai şi 1 septembrie – 1 decembrie, iar cuantumul despăgubirilor în cazul unor fapte ilicite este de 20.000 de euro în perioadele în care vânarea este permisă şi 40.000 de euro în afara acestor perioade. Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.