Taxa de salubritate va fi mai mică în anul 2020, a declara primarul Făgăraşului, Gheorghe Sucaciu. S-au făcut mai multe demerusri în acest sens. Un prim pas a fost realizat în moderinizare. Primăria Făgăraș a cumpărat trei autospeciale nou-nouțe pentru gestionarea deșeurilor, iar astăzi au ajuns în municipiu. Recepția a avut loc, iar mașinile vor intra în posesia Salco Serv la sfârșitul acestei luni.
Măsura va duce la diminuarea taxei de salubritate, nu doar la eficientizarea reciclării deșeurilor.
Costul total al vehiculelor se ridică la 1.447.000 de lei (fără TVA), fiind cea mai mare investiție de la înființarea societății Salco; realizată de către Primăria Municipiului Făgăraș, din bugetul local.
Este vorba de o autospecială pentru compactarea deșeurilor, cu sistem de spălare și dezinfectare echipamente de colectare deșeuri (13 mc) și spălător pentru containere; o doua autospecială compactoare pentru colectarea deșeurilor menajere (15 mc) şi cea de-a treia este o autospecială cu cârlig ridicător (20 tone).
Achiziționarea autospecialelor va duce și la scăderea taxei de salubritate, aceasta urmând să fie pusă în dezbatere publică pe 26 noiembrie 2019, în sala mică a Casei municipale de Cultură, de la ora 18.00, potrivit primarului Gheorghe Sucaciu.
Autospecialele folosite până acum, cea mai nouă fiind cumpărată în anul 2007 și restul second-hand, necesitau reparații – zilnic sau săptămânal, și activitatea firmei de salubritate era îngreunată. Societatea a mai fost dotată în anul 2017 cu un utilaj, achiziționat tot de primărie, pentru separarea fracției umede de cea uscată.