Gazdele şi-au luat revanşa

0
33
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html


Extrem Baia Mare – HCM Făgăraş 33-27 (12-12)
Odată ratată şansa jucării barajului pentru promovare în Liga Naţională, după înfrângerea neaşteptată de la Sânnicolau Mare, ultimul meci din acest sezon a reprezentat pentru handbaliştii de la HCM Făgăraş doar apărarea unui blazon pe care l-au dobândit în ultimii ani. În faţa unui adversar care la început aspira şi el la un loc de baraj, HCM a făcut o primă repriză foarte bună. După primul sfert de oră, făgărăşenii conduceau cu 3 goluri, 7-4, dar finalul reprizei a fost mai puţin bine gestionat, gazdele au revenit, iar la cabine s-a intrat la egalitate, 12-12.
Şi începutul reprizei secunde a început promiţător – 15-14, min 35- numai că, din acel moment, o serie de greşeli au permis gazdelor să înscrie de 6 ori consecutiv, iar în min 44 jocul era deja tranşat: 20-15. Mai mult, nici în continuare făgărăşenii nu au regăsit ritmul, iar Extrem s-a detaşat şi mai mult, astfel că în min 57 aceştia conduceau cu 9 goluri, 32-23. La final, tabela indica scorul de 33-27. Gazdele şi-au luat revanşa cu această victorie şi datorită unui golaveraj mai bun devansează echipa noastră în clasament, ambele acumulând 34 puncte.
Principalul realizator pentru HCM: Frăţilă – 6 goluri
HCM: Şuteică – Frăţilă, Dincă, Rău, Marinescu, Dobrin, Mînea
Au mai evoluat: Şofronici, Ivanov – Lazea, Pasere, Moldovan, Bucşa, Bogdan.
Echipele clasate pe primele două locuri în clasament, CSM Oradea şi HCM Baia Mare, vor juca meciuri de baraj pentru accederea în Liga Naţională, cu primele clasate în cealaltă serie a diviziei.

Rezultatele ultimei etapei
Extrem Baia Mare – HCM Făgăraş 33-27
C.S. H&V Piteşti – „Univ” Craiova 35-30
Unirea Sânicolau – HC Arad 27-25
CSM SF Gheorghe – Naţional Sighişoara 28-32
HCM Baia Mare – CS Handbal Bistriţa 33-21
CSM Oradea – HC II Odorhei nu s-a mai disputat

Clasament final
1. CSM Oradea 41p
2. HCM Baia Mare 37p
3. Extrem Baia Mare 34p
4. HCM Făgăraş 34p
5. CS Piteşti 24p
6. Univ. Craiova 24p
7. Naţional Sighişoara 17p
8. Unirea Sânnicolau 16p

LĂSAȚI UN MESAJ