Finale de ”Cupa României” în fotbalul din Țara Făgărașului

0
405
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

La fel ca Federația Română de Fotbal (FRF), Asociația Județeană de Fotbal Brașov (AJF) s-a adaptat regulamentului de desfășurare al ”Cupei României”- cea mai spectaculoasă competiție de fotbal. Anul acesta faza județeană a ”Cupei României”- Brașov, a început desfășurarea pe trei serii: seriile liga V, 1 și 2- zona Făgăraș-Rupea și seria liga V-a- zona Brașov. Meciurile din serii se desfășoară în sistem eliminatoriu, iar ultimul meci este considerat ca finala ”Cupei României” seria 1 sau 2- Făgăraș-Rupea și seria Brașov, iar echipele câștigătoare sunt considerate câștigătoarele ”Cupei României”- faza zonală. Acestea merg mai departe în următoarea etapă a fazei județene, când vor intra în competiție și echipele din eșalonul imediat următor, liga a-IV-a.
Faza zonală Făgăraș- Rupea, a ”Cupei României”, se încheie astăzi, 03.10.2024, de la ora 16.00, cu finala seriei I, dintre ACS ”Clăbucet Nord” Sebeș și CS Prietenii Rupea. Meciul se va disputa la Berivoi pe stadionul Carpați.
Ieri, pe stadionul ”Park Arena” din Făgăraș, s-a disputat cealaltă finală (seria a-II-a) din această etapă a competiției, dintre AS Viitorul Progresul Voivodeni și AS Ileni. Câștigătoarea finalei a fost AS Viitorul Progresul Voivodeni, care a învins cu scorul de 3-0. De remarcat este faptul că, acesta este primul meci pe care echipa din Voivodeni, îl câștigă în timpul regulamentar de joc. Toate celelalte partide de calificarea, le-a câștigt la loviturile de departajare.
Faza zonală- Brașov se va încheia pe data de 10 octombrie, când își vor disputa trofeul CS Olimpia Sânpetru și AS Recolta Budila.
”Cupa României” a fost fondată în anul 1933, este organizată de FRF și are mai multe faze: faza județeană, calificările, faza grupelor și faza eliminatorie.
De-a lungul anilor ” Cupa României” a oferit numeroase surprize, echipe din eșaloanele inferioare eliminând campioane ale României, sau chiar câștigând ”Cupa României”. Nu mai târziu de anul trecut, o echipă nou promovată în liga a doua, Corvinul Hunedoara, a câștigat ”Cupa României” după ce a învins în finală echipa de liga 1, Oțelul Galați.

LĂSAȚI UN MESAJ