Final de tur

6
32
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

–         CSM încheie neînvinsă

–         La Făgăraş, echipa din Ghimbav s-a retras de pe teren

–         Berivenii au rămas în şase jucători

–         Viromet produce surpriza etapei

–         Voilenii înving clar lanterna roşie

 

Ultima etapă a turului ligii a IV-a la fotbal nu a fost lipsită de evenimente şi totodată de rezultate mai puţin aşteptate. La Făgăraş, jocul a durat doar 78 de minute, moment în care oaspeţii au părăsit terenul de joc. Nici la Hărman jocul dintre Înfrăţirea şi Carpaţi Berivoi nu a ajuns la finele celor 90 de minute, partida încheindu-se în min. 58, când berivenii au rămas doar în 6 jucători.

Surpriza etapei a produs-o Viromet Victoria, care a învins la ocupanta locului secund Inter Cristian cu 2-1. Echipa lui Mircea Suciu, Olimpic Voila a încheiat cu „zâmbetul pe buze” turul de campionat după ce a învins destul de clar lanterna roşie, Izvorul Hoghiz cu 4-1.

Partida de la Făgăraş, dintre CSM şi FS Ghimbav 2000, a avut un deznodământ mai puţin obişnuit. Făgărăşenii au început furibund partida şi după nici 30 de secunde, au deschis scorul prin Marian Streza. Deşi toată lumea se aştepta la un galop de sănătate, încet-încet, oaspeţii au echilibrat disputa şi chiar dacă făgărăşenii au controlat jocul, nu şi-au mai urmat suficiente ocazii pentru a se desprinde. În minutul 74, oaspeţii au rămas în 10 jucători, după ce căpitanul de echipă, fostul stelist Ionuţ Pârvu, a primit al doilea avertisment. La doar 4 minute după eliminare, un alt jucător ghimbăşean, portarul Sandu Alex, comite un gest reprobabil şi îl loveşte cu cotul în plină figură pe Lupu. Cum mingea era în joc, iar faza s-a petrecut în suprafaţa de pedeapsă, arbitrul l-a eliminat şi a indicat lovitură de la 11 m. Execuţia nu a mai avut însă loc pentru că oaspeţii au părăsit imediat terenul de joc. În urma situaţiei create, CSM va câştigat jocul la masa verde, cu 3-0, iar cu această nouă victorie încheie turul fără înfrângere şi cu un avans considerabil faţă de urmăritoarele sale.

Meci întrerupt a fost şi la Hărman, unde berivenii au rămas în doar 6 jucători. După nici 28 de minute, gazdele conduceau confortabil cu 3-0, după care Brătescu min. 42 a fost eliminat de pe teren. Până la pauză, Carpaţi a rămas în doar 8 jucători, Şovăială şi Demeter părăsind terenul accidentaţi. Imediat ce jocul a fost reluat, alţi doi jucători beriveni, Ghizdavu min. 48 şi Ganea min. 51, au părăsit la rândul lor terenul accidentaţi. Rămaşi în doar 6 jucători, conform regulamentului, arbitrul a întrerupt definitiv partida.

Surpriza etapei s-a produs la Cristian, unde Viromet a învins pe Inter cu 2-1. Lovitura de graţie a dat-o Dobre, în min. 86, după ce Viromet deschisese scorul în min. 42 prin David, iar gazdele egalaseră în min. 45.

În faţa ultimei clasate, Olimpic Voila a reuşit o partidă bună şi s-a impus clar cu 4-1. Pentru voileni au marcat Trifan min. 20, Hârseu min. 39, Florea min. 82 şi Vlad min. 85. Cu această victorie, Olimpic a mai săltat un loc în clasament, situându-se deasupra liniei de retrogradare.

Aceasta a fost ultima etapă a turului, iar returul se va relua cel mai probabil pe data de 10 martie.

 

Clasament Liga a IV-a

1. CSM Făgăraş                      17      15      2        0        52-7            47p    +20

2. Inter Cristian                        17      10      3        4        38-16          33p    +6

3. Unirea Tărlungeni                 17      9        3        5        43-25          30p    +6

4. Înfrăţirea Hărman                 17      9        3        5        37-19          30p    +3

5. ASF Zărneşti                       17      9        3        5        32-20          30p    +3

6. Viitorul Ghimbav                  17      8        5        4        39-21          29p    +5

7. CFR Braşov                        17      8        4        5        31-17          28p    +4

8. FC Ghimbav                        17      8        4        5        49-39          28p    +4

9. Olimpia Sânpetru                 17      8        3        6        33-29          27p    +3

10. Aripile Braşov                    17      8        3        6        31-28          27p    0

11. FC Râşnov                        17      7        2        8        32-28          23p    -4

12. Jibert                                 17      6        5        6        25-22          23p    -4

13. Viromet Victoria                 17      7        1        9        30-45          22p    -2

14. Cetatea Rupea                    17      6        0        11      30-44          18p    -6

15. Olimpic Voila                     17      5        3        9        21-52          18p    -9

16. Energia Feldioara                17      4        3        10      20-35          15p    -12

17. Carpaţi Berivoi                            17      1        2        14      25-69          5p      -19

18. Izvorul Hoghiz                   17      0        1        16      17-69          1p      -23

 

Rezultatele etapei a XVII-a

AS Jibert – FC Râşnov                              2-1

Aripile Braşov – Unirea II Tărlungeni           3-3

ASF Zărneşti – Energia Feldioara                2-1

CFR Braşov – Cetatea Rupea                     1-0

Înfrăţirea Hărman – Carpaţi Berivoi              3-0

Viitorul Ghimbav – Olimpia Sânpetru          2-1

Inter Cristian – Viromet Victoria                  1-2

CSM Făgăraş – FC Ghimbav 2000              3-0

Olimpic Voila – Izvorul Hoghiz                   4-1

 

Etapa viitoare, martie 2012

Aripile Braşov – Energia Feldioara

ASF Zărneşti – FC Râşnov

CFR Braşov – AS Jibert

Cetatea Rupea – Olimpia Sânpetru

Înfrăţirea Hărman – Viromet Victoria

Viitorul Ghimbav – Carpaţi Berivoi

Inter Cristian – FC Ghimbav 2000

CSM Făgăraş – Izvorul Hoghiz

Olimpic Voila – Unirea II Tărlungeni

6 COMENTARII

  1. in sfirsit Fagarasul va reveni acolo unde a fost multi ani………. sa fie de bun augur !!!!!   F E L I C I T A R I !!!!!!!

  2. Specificati ca vorbiti de Tarlungeni 14. 
    Oricum, promovarea asta in C nu mi se pare a fi un scop in sine dupa cum lasa de inteles unii care comenteaza aici pe forum ci mai degraba o tranzitie spre lina a 2-a ca si acolo a activat Fagarasul niste ani.

  3. Ioane ia-o incet pas cu pas , toti ne dorim sa revenim acolo unde am mai fost …………. mai intii sa luam barajul ptr liga 3 si apoi avem timp si de liga  2 . Ar fi bine sa venim cit mai multi la meciurile echipei pentru ca merita sustinuta crede-ma !!!!

LĂSAȚI UN MESAJ