A greșit drumul și a ajuns într-o zonă a cartierului Galați, în care pârâul era acoperit de mizerii aruncate la întâmplare. Este vorba de Denise Crăciun, americanca din Alaska stabilită de curând în Făgăraș. Atunci a vorbit cu soțul Alex, și împreună au hotărât că trebuie să facă ceva pentru că acum Făgărașul este și orașul lor și e păcat să existe astfel de zone unde mizeria primează. Zis și făcut! Înarmați cu saci și multă putere de muncă au ajuns azi-dimineață în cartierul făgărășean pentru a da un exemplu.
Celor doi făgărășeni , care au trăit în America foarte mult timp le-a venit greu să creadă când le-a zis, Aurora Sorodoc, responsabila de la Partida Romilor de curățenie în acest cartier, că zilnic face curat. Fapt confirmat de locuitorii cartierului.
După ce, soții Crăciun s-au apucat de treabă, puterea exemplului a funcționat și încurajați și de reprezentanții de la Partida Romilor, o parte dintre locuitori au venit să dea o mână de ajutor.
La acțiune a participat și Petre Căldărar, un tânăr de 30 de ani din Beclean care a copilărit cu Alex Crăciun și care a venit să îi susțină acțiunea.
Tanti Aurora de la Partida Romilor a fost foarte impresionată de ajutorul celor doi soți și de faptul că au reușit să-i motiveze pe oameni să li se alăture în acțiunea de ecologizare și i-a invitat și în cartierul Combinat, cine știe poate vor avea succes și acolo. Soții Crăciun vor să apeleze, în perioada următoare la reprezentanții Partidei Romilor dar și la cei ai Primăriei Făgăraș să îi ajute cu un gard de protecție în jurul pârului curățat dar și în jurul containerului de lângă acest pârâu, la care ajung foarte ușor câinii și împrăștie gunoaiele.