În urma manifestării fenomenelor meteorologice, pompierii au fost solicitați să intervină pe timpul nopții de luni spre marți (22 – 23 iunie) pentru evacuarea apei din gospodării în mai multe localități din județ.
Pentru gestionare situațiilor de urgență, echipajele de pompieri au fost mobilizate pentru înlăturarea efectelor ploilor torențiale și ale viiturilor, în Făgăraș, Mândra, Șinca Veche și Feldioara (comuna Ucea), potrivit ISU Brașov.
De asemenea, pompierii au intervenit și pentru îndepărtarea unor crengi de copaci, căzute pe DN 13.
Reamintim că, Brașovul a intrat sub Cod Roșu de inundații luni noapte, la ora 21.55, iar ISU Brașov a transmis un mesaj de avertizare a populației din localitățile Rupea, Cața, Homorod, Ungra, prin sistemul RO-ALERT. Totodată, s-a activat grupa operativă a Inspectoratului pentru Situații de Urgentă. Hidrologii au emis o avertizare hidrologică cod roșu, în urmă cu puțin timp pe râul din bazinul hidrografic Homorod ( afluent al Oltului ), având ca afect posibile produceri de inundații. Aceasta avertizare a intrat în vigoare la ora 21.55 și a fost valabilă până în această dimineata, la ora 08.00. Luni după amiază, erau afectate de inundații localităție Zizin și Săcele .